fbpx
 
Polițistul ucis în Gara Burdujeni, decorat post-mortem de președintele Klaus Iohannis

Polițistul ucis în Gara Burdujeni, decorat post-mortem de președintele Klaus Iohannis


Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, sâmbătă, decretul de decorare post-mortem a subinspectorului de poliţie Sorin Vezeteu, care a fost ucis joi în Gara Burdujeni din Suceava de către un tânăr care l-a înjunghiat cu un cuţit.

 

„În semn de înaltă apreciere pentru devotamentul şi profesionalismul de care a dat dovadă în slujba legii, îndeplinindu-şi datoria cu preţul sacrificiului suprem, preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a conferit post-mortem Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler subinspectorului de poliţie Vezeteu Dumitru Constantin-Sorin”, transmite Administraţia Prezidenţială.

 

Decorarea a fost făcută la propunerea Ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan.

 

Poliţistul Sorin Vezeteu a fost ucis în Gara Burdujeni, joi seară, fiind înjunghiat de către un tânăr de 24 de ani, care i-a aplicat mai multe lovituri de cuţit, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu.

 

„La un moment dat, un tânăr a venit prin spatele poliţistului şi, fără a spune ceva sau a face vreun alt gest, l-a înjunghiat în gât. Poliţistul a căzut, iar tânărul, în vârstă de 24 de ani, a continuat să îl lovească cu cuţitul, în zona toracelui", a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Suceava, precizând că între poliţist şi tânăr nu existase niciun conflict anterior.

 

Potrivit acestuia, la faţa locului a ajuns un echipaj de la Ambulanţă, însă poliţistul nu a putut fi salvat, fiind declarat decesul. Agresorul a fost imobilizat la scurt timp de la incident, în gară, de către o patrulă de poliţişti.

 

Poliţistul care şi-a pierdut viaţa avea 38 de ani şi era tatăl a doi copii.

 

(Sursa: romaniatv.net)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30