fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 

Items filtered by date: Marti, 25 Octombrie 2022

Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății, a publicat pe pagina sa de socializare o listă cu inculpații care vor scăpa de condamnare sau acuzaţii ca urmare a prescrierii faptelor. „Instituțiile legislative și ale justiției din România nu au acționat pentru dreptate și pentru protejarea cetățeanului onest din România ci mai degrabă pentru a îi scăpa pe infractori”, scrie Voiculescu.

Publicat in Slideshow HOMEPAGE
Un adolescent de 16 ani se luptă să trăiască pe un pat de terapie intensivă din Iași. În ultimele zece luni ar fi luat zi de zi un medicament pentru slăbit, care i-a distrus inima și aparatul circulator.

Publicat in Sanatate
Serviciile norvegiene de contraspionaj (PST) au anunţat marţi arestarea unui presupus spion clandestin rus care, potrivit acestora, se dădea drept cercetător brazilian, relatează France Presse.

Publicat in Eveniment
Sfântul Dumitru, trecut în calendarul ortodox drept Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este sărbătorit în fiecare an pe 26 octombrie, iar în tradiția populară, această sărbătoare marchează începutul iernii.

Publicat in Social
Un adolescent din județul Iași a ajuns în arest. Băiatul de 16 ani este acuzat de tentativă de omor, după ce a atacat-o pe bunica iubitei lui cu care se certase.

Publicat in Justitie
Un complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât marţi că decizia Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor se aplică retroactiv, pe principiul legii penale mai favorabile.

Publicat in Justitie
Un bărbat a murit, marţi, într-un cimitir din municipiul Slatina, după ce a căzut de pe o scară în timp ce lucra la un monument funerar, poliţiştii deschizând în cauză dosar penal pentru ucidere din culpă, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

Publicat in Social
Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Arad, Caius Parpală, a fost reţinut de procurorii DNA, marţi, pentru că ar fi primit mită 8.000 de lei de la administratorul unei firme pentru a-l scăpa de controale.

Publicat in Justitie
Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 3,04% din PIB după primele nouă luni din 2022, de la 2,4% în primele opt luni ale anului, conform datelor publicate marţi de Ministerul Finanţelor.

Publicat in Fiscalitate
Majoritatea politică din CJ refuză ca posturile scoase la concurs să fie ocupate transparent! Acest lucru înseamnă că, sub comanda lui Costel Alexe, concursurile în administrație sunt doar o formalitate de ochii lumii, în realitate, funcțiile fiind oferite cu dedicație. Competițiile reale nu au loc de fapt în multe dintre cazuri, astfel că termenul de meritocrație este înlocuit cu termenul de mediocritate.

Publicat in Politica Locala
Pagina 1 din 3

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31