fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Items filtered by date: Joi, 10 Noiembrie 2022

Cum au pus mâna Grigoraș și Șavlovschi pe 8 ha la poalele Copoului. Cei doi erau colegi la Oficiul de Cadastru, devenind directori unul după altul

Bogdan Șavlovschi fusese mandatat să obțină retrocedarea de teren de către o octogenară din București, care se chinuia de aproape 20 de ani să intre în posesie. În doar câteva luni s-a rezolvat

Cei care au dat retrocedarea au și cumpărat pământul pe un preț foarte mic. Radu Grigoraș era jurist în Prefectură și se ocupa, printre altele, și de fond funciar

Actualul director din Primărie și-a scos părinții la înaintare, deși aceștia erau pensionari și aveau venituri modeste. Grigoraș a luat 2,5 ha din cele 8. Deși oficial e milionar, Neculaie Grigoraș conduce o Dacie ruginită, veche de 14 ani

Terenul e plasat mai jos de Școala Normală, spre CA Rosetti, miza fiind introducerea sa în intravilan

EPISODUL URMĂTOR: cum a luat Radu Grigoraș alte terenuri extrem de valoroase din Iași, toate fiind trecute pe numele părinților

Publicat in Anchete

Publicat in Slideshow HOMEPAGE
Autovehiculul condus de un cetăţean slovac care ar fi accidentat mortal un bărbat pe drumul naţional DN 19A, între localităţile Satu Mare şi Dorolţ, a fost descoperit abandonat în Bratislava, informează, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare.

Publicat in Justitie
Noi detalii în cazul polițistului care și-a pierdut încărcătorul de rezervă al pistolului din dotare. Echipamentul a fost găsit, iar mai apoi aruncat la gunoi de o persoană care asista de pe margine la o intervenție a polițiștilor.

Publicat in Social
Un polițist de 24 de ani din Maramureș a fost reținut de colegii lui, după ce a dat foc unei mașini, în semn de avertisment pentru proprietar.

Publicat in Justitie
Valorile culturale și identitatea Moldovei se afirmă în cadrul Expoziției ,,Republica Moldova Prezintă”, eveniment care va aduce împreună peste 70 de antreprenori de peste Prut, care își vor expune produsele și serviciile în Atrium-ul Palas Iași.

Publicat in Timp Liber
Anunțat pentru data de 11 noiembrie este evenimentul reducerilor cunoscut la nivel global, Black Friday. Ediția de anul acesta, din păcate, este probabil să fie ultimul pas înainte de criza economică spre care ne îndreptăm.

Publicat in Politica Locala
Consilierul USR Răzvan Timofciuc a solicitat ca primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, să facă publice toate deconturile pentru finanțările din bani publici alocate către Kasta Morelli.

Publicat in Politica Locala
Poliţiştii l-au prins, joi, pe un tânăr de 28 de ani care a furat mai multe bunuri, în valoare de aproape o mie de euro, dintr-o maşină a Poliţiei aflată pe Autostrada A1, scrie Agerpres.

Publicat in Justitie
Procurorii DIICOT au găsit sume impresionate de bani în timpul perchezițiilor efectuate la ong-urile controlate de Morel Bolea, acuzat de trafic de minori. Individul a fost arestat preventiv astăzi pentru 30 de zile.

Publicat in Justitie
Pagina 1 din 4

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30        

Cartierul Austriac