fbpx
 

Items filtered by date: Joi, 23 Februarie 2023

Trei persoane au fost surprinse de avalanşă în Munţii Pietrosul Rodnei. Un turist din grupul celor trei surprinşi de avalanşă joi în Munţii Rodnei a decedat, iar alţii doi sunt în viaţă, urmând a fi evaluaţi medical, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Cornel Băbuţ.

Publicat in Social
Mama gemenilor care au decedat în luna august a anului 2021, după ce au căzut de la etajul al zecelea al unui bloc din Ploieşti, a fost condamnată definitiv, joi, la trei ani de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă.

Publicat in Justitie
Suntem unele dintre puținele popoare care serbează tradiția mărțișorului, iar meșteșugul este una dintre îndeletnicirile noastre cele mai de preț, de aceea la începutul primăverii, în Palas, se întâlnesc mai mulți artiști și meșteri populari, care aduc cu ei primele simboluri ale anotimpului renașterii. Târgul Mărțișor și Tradiție, Atelierul Artistului și reprezentați ai Asociației Produs de Cluj vor expune colecții de mărțișoare variate.

Publicat in Timp Liber
Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV), în calitate de lider al consorțiului pentru învățământ dual AGRITECH, a depus spre finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 15 – Educație, proiectul „CONSTRUIRE INFRASTRUCTURĂ PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNT DUAL – AGRITECH”.

Publicat in Educatie
Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) găzduiește, mâine, 24 februarie 2023, workshopul cu tema Utilizarea cânepii industriale în lume și în România.

Publicat in Educatie
Euroscepticii şi adepţii teoriilor conspiraţiei s-au dezlănţuit în mai multe ţări europene, acuzând Comisia Europeană că a pus la cale un complot pentru a păcăli populaţia şi a o obliga să mănânce insecte.

Publicat in Eveniment
Un băiețel este atât de grăsuț încât mama lui a fost forțată să-l îmbrace în hainele tatălui său, în timp ce el continuă să crească, scrie The Sun.

Publicat in Panorama
Un bărbat înarmat a deschis focul împotriva a doi jurnalişti de televiziune care relatau miercuri în direct despre o crimă într-o suburbie a oraşului Orlando, statul american Florida, omorându-l pe unul dintre ei şi rănindu-l pe celălalt, după care a împuşcat mortal o fetiţă de 9 ani şi a rănit-o pe mama acesteia într-o casă din apropiere, au anunţat autorităţile locale, potrivit Reuters.

Publicat in Panorama
Peste 20 de copii ucraineni au fost transportați urgent la spital pentru investigații după ce au acuzat o stare de rău cu vărsături.

Publicat in Sanatate
Un avion militar s-a prăbușit în districtul Valuysky din regiunea rusească Belgorod, a declarat joi guvernatorul regiunii Viaceslav Gladkov, scrie agenția rusă de știri TASS. Cauza ar fi o „defecțiune tehnică”.

Publicat in Eveniment
Pagina 2 din 4

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28