fbpx
 
Curtea de Apel Bucureşti a dispus miercuri reducerea pedepsei aplicate lui Costin Mincu, unul dintre patronii clubului Colectiv, de la 8 ani la 6 ani şi 6 luni, ca urmare prescrierii faptelor pentru două infracţiuni.

Arhiepiscopia Bucureştilor anunţă că va organiza o slujbă de pomenire a victimelor din clubul Colectiv, duminică, la 7 ani de la tragedia care a îndoliat România.

Luna acesta se împlinesc 7 ani de la Colectiv, tragedia fără sens care a marcat o țară întreagă. Ce am învățat între timp despre grija pe care o datorează statul pentru sănătatea cetățenilor săi?

Astăzi se împlinesc 6 ani de la tragedia din Colectiv, care a îndoliat o țară întreagă. 64 persoane și-au pierdut viața după acel incendiu.

La două zile după ce magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au hotărât ca dosarul „Colectiv” să fie împărţit în două, iar fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, funcţionarii din primărie şi cei doi pompieri să fie judecaţi separat de patronii clubului, judecătorii s-au răzgândit şi miercuri au decis ca dosarele să fie reunite într-o singură cauză.

Premieră uriașă pentru filmul românesc. Documentarul „colectiv” al regizorului Alexander Nanau este prima peliculă romanescă nominalizată la premiile Oscar, decernate de Academia Americană de film.

Pentru prima oară în istoria de decenii a premiilor BAFTA, România a fost nominalizată în finală cu documentarul „Colectiv”, semnat de Alexander Nanau.

Alexander Nanau urma să primească de Ziua Culturii Naționale medalia Meritul Cultural. În răspunsul pe care l-a publicat marți dimineață pe Facebook, regizorul susține că, deși a promis, statul a neglijat complet cultura, scrie Libertatea.

Drama "Nomadland" a regizoarei de origine chineză Chloe Zhao a fost desemnată cel mai bun film din anul 2020 de cei mai importanţi critici din Statele Unite, informează duminică DPA.


Fostul președinte al Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, recomandă documentarul „Colectiv”, într-o postare pe contul de Instagram.

Pagina 1 din 4