fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Fostul învățător ieșean acuzat de abuzuri îndreptate împotriva elevilor săi, Constantin Șerban, membru în Consiliul Județean Iași din partea liberalilor, este prezentat în mai multe postări pe Facebook drept unul dintre organizatorii Forumului Educației de la Iași. Evenimentul organizat de PNL și desfășurat sâmbătă l-a avut în centrul atenției pe ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care a susținut în fața audienței locale proiectele de legi ale educației. În urmă cu un an, Sorin Cîmpeanu îi cerea demisia profesorului Constantin Șerban, în urma apariției unor înregistrări în care acesta putea fi auzit abuzând elevii, scrie EduPedu.ro.

PSD este în creștere în opțiunile de vot ale românilor, fiind în iulie pe primul loc cu 37%, cu două procente mai mult decât luna precedentă, potrivit ultimului sondaj Avangarde, realizat la comanda PSD. Pe locul doi, la mare distanță este PNL, cu 23%, și el în creștere cu trei procente față de luna iunie, scrie HotNews.

Dintre toți aleșii locali, primarul în funcție și președintele Consiliului Județean joacă un rol crucial în dezvoltarea comunității în care au câștigat alegerile, fiindcă ei sunt în primul rând administratori și manageri generali ai acelui UAT.
Succesul activității lor este măsurat prin gradul de dezvoltare al comunității, prin investiții și prin atingerea indicatorilor de performanță; lucru arătat și de execuția bugetară.

Ca să înțelegi nivelul de inteligență al elitelor care conduc Iașul, e suficient să sintetizezi 30 de minute dintr-o ședință de Consiliu Local:
- consiliera-parazit Daniela Tăutu a dat cu mucii în fasole, neparticipând la un vot capital pentru protectorul ei, Mihai Chirica, barosanul care a cărat-o după el și în PSD, și în PNL. Și n-a dus-o ca pe-o toartă pentru excepționalele ei contribuții la expertiza administrativă, ci pentru că e o tută loială.

Decizie surprinzătoare în interiorul coaliției PSD-PNL. Prefectul din Timiș, care este social democrat, l-a demis pe edilul liberal din Lugoj. Motivul: primarul și-ar fi schimbat domiciliul.

„Peneliștii ieșeni au demarat de ceva vreme o campanie în care oamenii politici și administrativi sunt rugați „să vorbească Iașul de bine” în ideea de a promova lucrurile bune și frumoase care se întâmplă la Iași. Nu am avut nicio remarcă până acum cu privire la acest subiect pentru că am considerat că nu este o idee rea. Observ însă că și în cazul acestei campanii a intervenit fariseismul și ipocrizia care ii caracterizează pe liberalii aflați vremelnic la conducerea municipiului și județului Iași.

Uniunea Salvaţi România (USR) informează că va transmite oficialilor europeni faptul că PSD şi PNL „au măcelărit legea de protejare a avertizorilor de integritate”.

Lucrări fictive, sporuri nejustificate, contracte păguboase, studii de sertar plătite degeaba – arsenalul tuturor primarilor din țară surprins la 25 km de Iași

Lucrări fictive, sporuri nejustificate, contracte păguboase, studii de sertar plătite degeaba – arsenalul tuturor primarilor din țară surprins la 25 km de Iași

Pagina 1 din 84

Arhiva ReporterIS

« August 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Cartierul Austriac