fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
O fostă şefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Timişoara, Rodica Aurelian, este urmărită penal pentru mai multe infracţiuni, informează Direcţia Naţională Anticorupţie.

Procurorii DNA Timişoara au descins vineri la Primăria Timişoara, mergând direct în biroul viceprimarului USR Ruben Laţcău. Primele informaţii arată că ancheta vizează insolvenţa companiei de termoficare Colterm, scrie „Adevărul”.

Vicepreședintele USR Dan Barna a reacționat, revoltat, după ce George Simion și un grup de simpatizanți AUR au intrat, vineri, în sediul Primăriei Timișoara, unde au organizat o manifestație ad-hoc.   

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz (USR), a declarat, vineri, că „o bandă de membri şi simpatizanţi ai AUR, în frunte cu George Simion'' a pătruns ilegal în sediul primăriei, '''prin forţă fizică''', cu scopul de a crea „haos şi panică în instituţie şi printre timişorenii" care se aflau în sediu.

Primarul Dominic Fritz a anunţat, miercuri, despre o posibilă fraudare a mai multor concursuri din Primăria Municipiului Timişoara, în anii 2018 şi 2019, „dovezile" la DNA fiind depuse de actualul edil, transmite Agerpres.

Primarul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a cerut Casei Județene de Asigurări de Sănătate să facă un control de fond, după ce numărul de concedii medicale realizate de funcționarii Primăriei Timișoara în perioada ianuarie-august 2021 a crescut cu 225 față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la un total de 750, potrivit unui comunicat al instituției.

Sunt percheziţii la această oră la Primăria Timişoara. Procurorii DNA au descins la Direcţia de Urbanism şi verifică acte - autorizaţii de construire şi certificate de urbanism.

Arhiva ReporterIS

« August 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Cartierul Austriac