fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Actuala coaliție de guvernare își dovedește zilnic incompetența, nefiind capabilă să gestioneze problemele țării. Într-un an de zile, PNL și PSD au dublat sau chiar triplat prețurile din magazine, au crescut facturile românilor la energie și căldură, au ratat intrarea României în Schengen și s-au eschivat de la eliminarea pensiilor speciale.

Deputaţii de la USR şi Forţa Dreptei au depus, miercuri, la Camera Deputaţilor, moţiunea simplă împotriva ministrului de Interne, Lucian Bode, intitulată "România merită mai mult decât hoţi în funcţii publice".

La Stockholm, în Suedia, are loc joi, un consiliu JAI, informal, al miniștrilor de Interne și Justiție din Uniunea Europeană, însă extinderea Schengen nu se află pe agendă. În schimb, miniștrii vor discuta despre o nouă strategie de returnare în țările de origine a migranițor intrați ilegal in Uniune și care acum umplu spațiile de cazare în mai multe state, inclusiv din Austria, țară care se opune extinderii Schegen. Comisarul pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, a declarat – în conferința de presă ce prevede consiliul JAI – că România și Bulgaria cooperează bine la returnarea migranților.

Europarlamentarul PMP Eugen Tomac este de părere că România nu va reuși să intre în Spațiul Schengen nici anul acesta și nici în 2024.

Ministrul federal pentru UE al Austriei, Karoline Edtstadler, a corelat aprobarea aderării României și Bulgariei la Schengen de reforma politicii de migrație a UE, într-un interviu acordat presei e la Viena.

Manifestația de protest față de împotrivirea Austriei ca România să fie în spațiul Schengen este organizată de Federația Asociațiilor de Români din Europa (FADERE) și Cercul Cultural Româno- Austriac Unirea.

Cancelarul austriac şi-a schimbat tonul privind aderarea României la Schengen, dar a invocat din nou cifre controversate privind problema migraţiei ilegale.

Un sondaj realizat de Curs la comanda PSD în perioada 9-11 decembrie arată că cei mai mulți dintre respondenți îl văd pe președintele Klaus Iohannis drept principal vinovat pentru că România nu a intrat în Schengen, scrie G4Media.

Un clujean și-a retras toți banii pe care îi avea la o bancă vieneză după votul negativ împotriva aderării în Schengen. Omul a scris clar în ordinul de plată motivul pentru care a ales să-și încheie socotelile cu banca.

Unul dintre cei mai mari oameni de afaceri din vestul ţării a dispus, joi după-amiază, închiderea tuturor conturilor firmelor sale la băncile austriece, ca semn de protest faţă de poziţia Austriei în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen.

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30