fbpx
 

Impresarul a venit la Iași într-o mașină „second hand” de 2.000 de euro, cu toate conturile blocate, și a plecat după 7 ani cu un Mercedes S Klasse și un alt Mercedes GLA

Majoritatea concertelor organizate de Radu Groza costau 100.000-150.000 de euro și erau atribuite printr-un simplu anunț pe site-ul Primăriei, pe care nu-l vedea nimeni. „Procedură simplificată proprie” se numea această atribuire

Concertele durau 2-3 ore și „playlist”-ul de artiști costa maxim 40.000 de euro. Petrecerile plătite din bani publici evitau legea achizițiilor invocându-se urgența: de Revelion, Sfânta Parascheva – deși organizarea evenimentelor era cunoscută cu mult timp înainte

În calendar, Revelionul și Sf. Parascheva cad în fiecare an în aceleași zile, nu se schimbă niciodată

În Dosarul DNA deschis pentru concertul de Revelion 2022/2023, plătesc cu capul trei funcționari credincioși ai primarului, printre care șeful Registraturii, Vasile Tiron

Aceștia semnau și îi dădeau banii lui Radu Groza, iar impresarul își organiza ziua de naștere în prezența primarului Mihai Chirica


Mandatul aleșilor locali din România se încheie în curând. Au avut patru ani pentru a arăta că știu să administreze banii publici. Au avut patru ani (sau chiar mai mulți) pentru a arăta că au meritat încrederea care le-a fost oferită prin vot.

Bani de cultură, dați pe un parastas cu pomeni, coroane de flori și tot ce presupune un astfel de eveniment. S-a întâmplat la Vaslui și a fost organizat chiar de primărie, care l-a trecut la capitolul „evenimente culturale”, în memoria unui profesor de muzica din oraș.

Oradea-Cluj îşi fac cale ferată rapidă şi vor aduce trenuri care vor merge cu 160 km/h! Proiectul a început chiar în aceste zile, când ieşenii ascultă cuvântările lui IPS Teofan, care se află în centrul tuturor evenimentelor publice din „Capitala Spirituală”.

Un milion de euro din bani publici de la PNL pentru site-ul Digi24. Banii veniți de la buget au fost plătiți de PNL site-ului Digi24.ro prin intermediul unei agenții de publicitate, după ce în fruntea partidului au ajuns Nicolae Ciucă și Lucian Bode, arată o investigație făcută de Libertatea. Articolele nu au fost marcate cu semnul P–publicitate, dar au fost trimise pentru plată la partid.

În ultima perioadă se observă o mare vânzoleală în lumea politică, semn clar că alegerile sunt tot mai aproape. Propagandiștii au început să vândă iluzii pe post de certitudini. Ni se promit din nou finanțări de miliarde de euro, o societate fără corupție, fără speciali și, bineînțeles, echitate în împărțirea bunului public.

Răzvan Timofciuc, consilier local USR Iași, atrage atenția asupra faptului că Poli este finanțată cu 2 milioane de euro de la bugetul local, dublu față de alte echipe de Liga a II-a care se luptă pentru promvovare, și se zbate în mediocritate.

Un singur om a încasat în ultimii patru ani 152.000 de euro. Nimeni nu știe ce servicii oferă sfătuitorul lui Mihai Chirica, fiind plătit din bani publici

Contractele lui Micu nu apar pe SICAP, contrar legii! Acești bani sunt ținuți la secret, REPORTER aflând sumele dintr-o înâmplare

Marius Țintă, partener cu Iulian Micu, încasează tot de la Primărie 135.000 de lei/an pentru „streaming video”

Nici contractul său nu apare pe SICAP

Bomboana pe colivă: amândoi au soțiile angajate tot la Primărie. Salariile soțiilor: 6.200 lei net/lună respectiv 5.300 lei

Niciunul nu dezvăluie natura acestor contracte, iar purtătorul de cuvânt al Primăriei ignoră întrebările REPORTER


Un singur om a încasat în ultimii patru ani 152.000 de euro. Nimeni nu știe ce servicii oferă sfătuitorul lui Mihai Chirica, fiind plătit din bani publici

Contractele lui Micu nu apar pe SICAP, contrar legii! Acești bani sunt ținuți la secret, REPORTER aflând sumele dintr-o înâmplare

Marius Țintă, partener cu Iulian Micu, încasează tot de la Primărie 135.000 de lei/an pentru „streaming video”

Nici contractul său nu apare pe SICAP

Bomboana pe colivă: amândoi au soțiile angajate tot la Primărie. Salariile soțiilor: 6.200 lei net/lună respectiv 5.300 lei

Niciunul nu dezvăluie natura acestor contracte, iar purtătorul de cuvânt al Primăriei ignoră întrebările REPORTER


Biserica Ortodoxă Română a reacționat dur la adresa publicației Recorder, după ce un jurnalist s-a infiltrat cu identitate falsă și a negociat contracte de reabilitare a bisericilor din bani publici.

Pagina 1 din 6

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30