fbpx
 
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat cu peste 52 milioane de lei, respectiv 10,4 milioane de euro, operatorul economic Enel Energie, pentru nerespectarea unor prevederi din Ordonanţa de Urgenţă privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale, în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, a anunţat, vineri, ANPC.

Consumul final de energie electrică a fost de 12,694 miliarde kWh în primele trei luni din acest an, cu 8,8% mai mic în comparaţie cu trimestru I din anul anterior, reiese din datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Compania ucraineană de tranzacţionare a energiei EKU a anunţat că a efectuat duminică un import de probă, de un megawatt de energie electrică, din România, transmite Reuters.

Republica Moldova trece din nou prin mai multe crize:
  • una energetică, căci Rusia a diminuat la maxim livrările de energie electrică și gaze, iar țara reușește cu greu să acopere necesarul, în prag de iarnă, cu ajutorul României și a Uniunii Europene.
  • una economică, amplificată de cea energetică, de contextul complicat din toată Europa, dar și de războiul din Ucraina, pe de o parte prin fluxul de refugiați care a pus o presiune financiară enormă pe acest stat mici, dar și prin pierderea unor exporturi către Ucraina și Rusia.
  • una politică, căci Maia Sandu și guvernul său sunt în scădere de popularitate, iar partidul lui Ilan Șor, un politician fugit, pentru că-l așteaptă o condamnare penală, alimentează cu bani protestele împotriva actualei guvernări. De asemenea, forțele pro-ruse profită de situația economică dificilă pentru a alimenta o cădere a Executivului și eventual chiar alegeri anticipate.

Un consumator din județul Ilfov a primit o factură la energie electrică de peste 108.000 de lei, adică aproximativ 22.000 de euro.

Peste jumătate dintre români (58%) declară că le va fi foarte greu să achite facturile pentru utilităţi în iarna care vine, procentul fiind mai ridicat în cazul tinerilor între 25 şi 34 de ani (64%), conform unui studiu realizat de o companie de cercetare de piaţă, arată Agerpres.

Furnizorul care avea contract-cadru a reziliat, pentru că era sub prețul actual și mergea în pierdere

Acum, Aeroportul plătește la prețul zilei, fiind descoperit: de la 70.000 de lei/lună s-a ajuns în august la 300.000 de lei, iar în septembrie la 2,2 milioane de lei

Se caută un nou furnizor și se încearcă intrarea sub umbrela prețului plafonat, printr-o lege în Parlament

Toate aeroporturile din țară sunt cu bugetele date peste cap din cauza facturilor la energie

Actualul terminal are 6.000 mp. La prețurile de-acum, cu un terminal de 30.000 mp, factura ar fi de 2,5 milioane de euro/lună. Aeroportul ar da faliment din prima zi

Achiziția de cărbune pentru această iarnă este cea mai costisitoare plată pe care a făcut-o vreodată Primăria într-un timp atât de scurt: 56 milioane de euro

Primarul a ajuns să ceară firmelor executante să reducă ritmul lucrărilor din oraș pentru că nu mai are bani să le plătească în următoarea perioadă

Toate costurile termoficării pe această iarnă sunt de 87,2 milioane de euro, sumă record pentru 23.000 de consumatori casnici și circa 100 de clădiri publice, adică pentru 20% din populație

CET produce energie electrică, prin cogenerare, iar cotația e la maxim în acest moment: deci afacerea ar putea fi profitabilă în acest an

Dacă prețul megawatului scade în perioada următoare, calculul devine dramatic: se pot pierde 10 milioane de euro în 6 luni

Pagina 1 din 6

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29