fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Fost premier Florin Cîțu și fostul său ministru de Finante, Dan Vîlceanu, nu renunță la pasiunea pentru muzica rock. Cei doi și-au făcut o fotografie la un concert de heavy metal care a avut loc în București. 

Florin Cîţu a decis, miercuri, să demisioneze de la şefia Senatului, după ce grupul senatorilor PNL l-a informat că îi retrage sprijinul politic pentru această funcţie. Alina Gorghiu va prelua funcția interimar.

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, afirmă că în perioada Alianţei PNL-USR a învăţat „foarte mult", deşi maturitatea politică nu era deplină la niciunul dintre parteneri, şi speră ca această colaborare să se reia în viitorul apropiat, transmite Agerpres.

Gheorghe Flutur va fi președinte interimar al PNL, după ce, duminică, a fost votat în unanimitate în Ședința Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal.

Florin Cîţu a anunţat, sâmbătă, că şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal (PNL).

Florin Cîțu refuză să demisioneze din funcția de președinte al PNL, spun surse din partid pentru Știrile PRO TV. Acesta a avut o întâlnire cu liderii din partid, joi seară, la Vila Lac.

Peste 40 de lideri de organizații județene PNL au semnat o scrisoare prin care îi solicită lui Florin Cîțu să demisioneze de la șefia PNL și să-i lase locul premierului Nicolae Ciucă, au declarat pentru G4Media surse din partid. Scrisoarea îi va fi înmânată joi lui Cîțu de către prim-vicepeședinții partidului.

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a anunţat, miercuri, că liderul ucrainean Volodimir Zelenski va susţine un discurs în Parlamentul României, informează Agerpres.


Deputatul Ludovic Orban, liderul Forţei Dreptei, care l-a acuzat pe preşedintele Senatului, liderul PNL Florin Cîţu, după şedinţa solemnă a Parlamentului de miercuri, că nu i-a dat cuvântul din partea grupului independenţilor, preferând-o pe senatoarea Diana Şoşoacă, a declarat într-o intervenţie la Digi24 că l-a făcut „nesimţit” pe șeful PNL şi că s-a enervat şi mai tare în momentul în care Florin Cîţu nu a recunoscut că nu i-a dat cuvântul.

Eliminarea pensiilor speciale nu mai este un subiect de actualitate pentru coaliţia de guvernare PNL–PSD-UDMR. Vechea coalitie – PNL-USR-PLUS-UDMR – care a câștigat puterea în 2020 cu aceeași promisiune – a reușit doar eliminarea pensiilor foștilor parlamentari, iar plata pensiilor speciale ale aleșilor locali a fost doar amânată cu un an.

Pagina 1 din 17

Arhiva ReporterIS

« August 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Cartierul Austriac