fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
PNL a fost votat de 25% dintre români, în septembrie anul trecut, cu speranța că va contribui la repararea răului făcut de PSD-ul lui Dragnea, la reformarea, în sfârșit, a statului român și la implementarea cu eficiență a PNRR. Atunci, liberalii se lăudau cu faptul că patru ani nu mai sunt alegeri și, speram cu toții, nu vor mai exista presiuni populiste care să-i abată din drumul modernizării.

Premierul desemnat Nicolae Ciucă a anunțat, luni seara, în ședința Biroului Executiv PNL, că își va depune mandatul, potrivit unor surse din partid. Acesta a spus, la sosirea la sediul liberalilor, că „PNL ar avea mai multe șanse dacă ar relua negocierile”, scrie Digi24.

Liberalii nu renunță la ideea unui guvern minoritar PNL-UDMR, iar premierul desemnat Nicolae Ciucă va depune sâmbătă, la Parlament, lista cu miniștrii care vor face parte din cabinetul său.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că nu are negocieri cu PNL, însă are doar o comunicare cu prim-ministrul desemnat.

Uniunea Salvaţi România (USR) nu va vota un guvern minoritar, a declarat luni vicepreşedintele şi purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Ionuţ Moşteanu, lider al deputaţilor Uniunii.

Fostul președinte PNL Ludovic Orban a anunțat, joi seara, că desemnarea lui Nicolae Ciucă premier într-un guvern minoritar susținut de PSD a fost „picătura care a umplut paharul”, motiv pentru ca săptămâna viitoare își va da demisia din Grupul Parlamentar PNL.

Vicepreședintele Dan Barna a declarat joi seara, la Digi24, că USR va fi partid de opoziție, precizând că liderul liberal, Florin Cîțu, i-a spus lui Dacian Cioloș, președintele USR, că PNL va merge în Parlament cu un guvern minoritar, pentru că are sprijinul PSD.

USR nu intenţionează să sprijine un Guvern minoritar care are deja susţinerea PSD, a declarat, joi, preşedintele partidului, Dacian Cioloş.

Preşedintele PSD a declarat, marţi seara, că cea mai bună soluţie pentru depăşirea crizei politice din România este pregătirea alegerilor anticipate, acesta excluzând o eventuală negociere cu PNL pentru susţinerea unui guvern minoritar.

Arhiva ReporterIS

« August 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Cartierul Austriac