fbpx
 
Mircea Snegur, primul preşedinte al Republicii Moldova, a încetat din viaţă la vârsta de 83 de ani, 16 septembrie urmând să fie declarată zi de doliu naţional, conform actualului lider de la Chişinău, Maia Sandu.  

Un grup de ofiţeri militari de rang înalt au apărut la postul de televiziune Gabon 24, în primele ore ale zilei de miercuri, şi au anunţat că au preluat puterea.

Postările primarului Mihai Chirica de pe o rețea de socializare din timpul meciului de aseară al Politehnicii Iași cu Universitatea Craiova nu fac cinste unui administrator de oraș. Toate acele invective adresate unor instituții, dar și arbitrilor, pun Iașul și clubul de fotbal într-o lumină negativă.

Fostul preşedinte al Salvadorului Mauricio Funes a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru evaziune fiscală, a anunţat procuratura micului stat central-american, relatează joi dpa şi Reuters.

Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), a fost ales vineri, 30 iunie, în funcția de președinte al Agenției Universitare a Francofoniei pentru regiunea Europei Centrale și Orientale. Acesta a fost votat în unanimitate în noua funcție în cadrul Reuniunii reprezentanților instituțiilor francofone din Europa Centrală și Orientală, găzduită la București de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară.

PSD Argeş a anunţat, marţi, decesul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ), Constantin Nicolescu, fost lider al social-democraţilor argeşeni.

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a fost ales preşedinte al Senatului în şedinţa de plen de marţi. Votul a fost secret cu buletine.

Preşedintele României va gira un acord politic semnat de toate partidele aflate la guvernare, care va conţine grila salarială şi termene clare de aplicare, au anunţat, marţi, liderii sindicatelor din Educaţie, la finalul discuţiilor cu preşedintele Klaus Iohannis.

Un episod controversat s-a petrecut vineri la Iași, în timpul ceremoniei la care de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa lui Koen Lenaerts, președintele Curții de Justiție a Uniunii Europene, scrie G4Media.

Biroul Naţional Anticorupţie al Ucrainei (NABU) a anunţat luni seara că investighează acte de corupţie pe scară largă în cadrul Curţii Supreme a ţării şi a distribuit o fotografie cu teancuri de dolari aliniate pe o canapea, relatează Reuters, DPA, Ukrainska Pravda şi Zerkalo nedeli, citate de Agerpres.

Pagina 3 din 39

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30