fbpx
 
Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Afacerilor Interne informaţii privind modul în care vor fi sancţionați cei responsabili cu efectuarea lucrărilor de reparaţii la drumul judeţean DJ 248.

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Educaţiei şi Cercetării informaţii privind tipurile de programe pentru care se pot desfăşura, în prezent, cursuri de calificare/specializare în sistem online.

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor informaţii privind măsurile avute în vedere pentru limitarea efectelor inundaţiilor în România.

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor informații privind motivul pentru care TAROM nu a inclus Iaşul pe lista curselor estivale către litoralul românesc.

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Sănătăţii informații privind măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus, măsuri ce pot afecta pacienţii cu boli cronice.

Patriarhia Română susține că orele de educație pentru sănătate, inclusiv de educație sexuală pentru copii, ar trebui să fie opționale, potrivit basilica.ro. „Considerăm că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educație sexuală reprezintă un atentat asupra inocenței copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească și marcându-i pe aceștia pentru întreaga viață”, arată Patriarhia Română într-un document trimis către Președintele României, Primul-ministru și Ministrul Educației și Cercetării, arată HotNews.

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Apărării Naţionale informaţii legate de capacitatea Institutului Cantacuzino de a relua producţia autohtonă de vaccinuri şi când va fi posibil acest lucru.

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Sănătăţii informații privind lipsa de stocuri de materiale şi echipamente medicale specifice şi cine se face vinovat de ignorarea semnalelor de alarmă emise de specialişti în contextul pandemiei globale.

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor informaţii privind măsurile avute în vedere ca serviciile publice să fie furnizate cetăţenilor în mod eficient prin intermediul sistemelor şi platformelor on-line.

Şapte cadre medicale din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon" Focşani au fost testate pozitiv pentru COVID-19, iar una dintre secţiile unităţii medicale a fost închisă, în urma infectării personalului, a declarat, joi, directorul Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, Cătălin Graur. Managerul instituției a fost și el depistat pozitiv. Prefectura Vrancea cere preluarea de către Armată a conducerii spitalului.

Pagina 4 din 9

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30