fbpx
Portokal
Consilierul local George Pleșu: De ce îl lăsăm pe Apreotesei să facă morminte din banii Ateneului?

Consilierul local George Pleșu: De ce îl lăsăm pe Apreotesei să facă morminte din banii Ateneului?


„Mai întîi ca farsă, apoi ca tragedie”
Fără a avea intenția conștientă de a răsturna citatul marxist, mai multe oficialități ieșene, în frunte cu primarul Mihai Chirica, au inaugurat cu ocazia zilei de 1 aprilie bustul lui Octavian Goga. Realizat în anul 1991 de sculptorul transilvănean Victor Cristea la Sighișoara, bustul a fost achiziționat de Ateneul Național din Iași și recondiționat de artistul plastic Ciprian Stratulat.

Sub pretextul împlinirii a 140 de ani de la nașterea poetului care a ajuns, pentru o scurtă perioadă, prim-ministrul României sub Carol al II-lea, managerul Ateneului ieșean, Andrei Apreotesei, s-a ocupat de amplasarea bustului pe un soclu negru, lucios, același material servind și pentru o placă comemorativă instalată la 100 de metri de bust, în fața casei unde au locuit, pe timpul Primului Război Mondial, pe lîngă Goga, și Alexandru Vlahuță și Barbu Ștefănescu Delavrancea. Atît pe această placă, cît și pe soclul statuii, ambele realizate din banii contribuabililor ieșeni, managerul a avut grijă să-și treacă numele său pe lîngă cel al primarului, într-o continuare a tradiției de tristă amintire începută de Radu Mazăre la Constanța.

Într-un context tulburat de atacurile antisemite asupra actriței Maia Morgenstern, evenimentul a stîrnit imediat ecouri în presa națională și printre diverse personalități. G4 Media arată că inclusiv un coleg de partid al celor doi, deputatul Alexandru Muraru (Apreotesei fiind consilier județean al aceluiași partid la care s-a transferat și primarul Chirica, PNL), a criticat vehement gestul: „Octavian Goga a fost un antisemit virulent, are o lungă istorie de personaj politic înveninat de ură, xenofobie, a fost un prohitlerist notoriu, un stîlp al politicilor antisemite, parte a Holocaustului.”

Comentînd răspunsul lui Chirica la criticile aduse, care declarase că „extremismul se naște ca răspuns la alte extreme”, Vladimir Tismăneanu a scris că «în imaginarul antisemit, sinteză a fobiilor rasiste, Evreul este cel ce-și atrage, prin „impertinență, ostentație, aroganță” ostilitatea Bunului Creștin ori, la naziști, a Bunului Arian.[...] Este pseudo-cauzalitatea crypto antisemită despre care vorbea respectatul filosof al științei, supraviețuitor al Holocaustului și consecvent gînditor antitotalitar, Imre Toth» și i-a sugerat să citească un volum ilustrat cu zvastica pe copertă, disponibil și la Biblioteca Central Universitară Mihai Eminescu din Iași: Carte de cîntece. Drum drept. Prin Cuza-Goga la Izbîndă (1936).

Istoricul ieșean Florea Ioncioaia a reacționat și el, aducînd patru argumente pentru care amplasarea bustului este inoportună la Iași, orașul unde în 1941 a avut loc cel mai mare pogrom din România, cu peste 13.000 de victime: „Goga este genul de figură publică al cărei nume trebui șoptit cu anume jenă și nicidecum strigat în public. Goga a fost mai întîi de toate un mare dușman al sistemului parlamentar, al democrației de tip liberal. În al doilea rînd, a fost un antisemit notoriu, fiind de altfel, ca prim-ministru, inițiatorul legislației antievreiești din România interbelică. În al treilea rînd, ar trebui amintit că împreună cu partenerul său, pe care-l detesta de altfel, A.C. Cuza, a fost primul conducător din istoria României care a interzis un întreg trust de presă și o întreagă categorie de ziare, este vorba de trustul Adevărul și ziarele de stînga zise „jidovite”. Au fost interzise prin decret, nu prin vreo decizie judecătorească sau lege votată de parlament. A fost chiar prima sa măsură ca prim-ministru, în noaptea de 30 decembrie 1937. În al patrulea rînd, Goga a fost singurul lider politic român interbelic despre care știe cu probe că a fost subvenționat de germani. Este vorba de mită din partea Germaniei lui Hitler, care susținea revizionismul maghiar, sovietic și bulgar.”

Mihai Chirica nu poate fi suspectat de antisemitism. De-a lungul timpului a avut mai multe declarații și fapte concrete de sprijinire a comunității evreiești. Singurul eveniment controversat din perioada mandatului său, dărîmarea vechii porți a Cimitirului evreiesc din Păcurari în ianuarie 2019, a avut aprobarea fostului președintele filialei Iași a Federației Comunităților Evreiești din România, Abraham Ghiltman, care între timp s-a stins din viață. Primarul Iașului este însă ahtiat după imagine și nu ratează nici o ocazie să apară în prim-plan, avînd în ajutor un aparat de imagine supradimensionat, plătit din bani publici. Cu toată că se laudă peste tot că a fost șef de promoție al Liceului Național din Iași, istoria nu pare să fi fost materia sa favorită, deoarece ar fi înțeles inadecvarea unui asemenea gest în orașul care comemorează în iunie 80 de ani de la pogrom.

Managerul Apreotesei însă are o agendă care devine, cu acest gest, mai transparentă. Autorul unor renovări și intervenții kitschoase asupra clădirii Ateneului, care au făcut-o pe arhitecta clădirii să nu mai dorească să-i calce pragul, Apreotesei se laudă că a construit prima capelă dintr-o instituție de cultură din România. Ce să caute și care e rolul concret al capelei într-o instituție de spectacole situată în orașul cu cele mai multe biserici din țară e greu de înțeles. Îmbrăcat mai mereu cu o cămașă albă și o vestă împletită în stil tradițional, cu părul lăsat lung, pieptănat pe spate, managerul Ateneului a avut și o serie de propuneri legate de reabilitarea unor fațade ale fostelor cinematografe.

Astfel, în cazul Cinema Victoria, o clădire aparţinînd modernismului comunist, Apreotesei a făcut o propunere anacronică, ce imita elemente arhitecturale din secolul XIX pe care nu le-a avut niciodată, din dorința de a „armoniza” imaginea clădirii cu cea a Hotelului Traian, proiectat de Gustave Eiffel. Ce treabă are Ateneul cu fostele cinematografe? Primăria a trecut toate cele 4 clădiri cîștigate în urma procesului cu RADEF în administrarea Ateneului (mai puțin fostul Cinema Copou, care e acum Mega Image; Cinema Tineretului, fosta Berărie Bragadiru, a ars).

Reacția comunității a fost vehementă, iar propunerea a primit aviz negativ de la Comisia Zonală a Monumentelor Istorice, fapte care nu l-au inhibat pe Apreotesei, în căutarea unor soluții de a-și manifesta și în urbanism paseismul de care dă dovadă în toate demersurile sale publice. Astfel, pe lîngă amenajarea unei terase în stil interbelic la Ateneu, o clădire modernistă asupra căreia a intervenit fără acceptul arhitectului care a proiectat-o; alipirea atributului „regal” de instituția pe care o administrează; încropirea unei mici pinacoteci într-un spațiu impropriu, cu neglijarea oricărei reguli de bază de expunere a lucrărilor de artă, înghesuite și iluminate necorespunzător; refacerea unor morminte din Cimitirul Eternitatea din bani publici, fără consultarea Consiliului Local, la fel ca în cazul achiziției bustului lui Goga etc., managerul Ateneului dispune discreționar de bugetul de 7 milioane de lei, mai mare decît al tuturor celorlalte instituții publice de cultură din subordinea Primăriei la un loc. 7 milioane de lei pentru pentru a-și potoli nostalgia exagerată față de perioada interbelică și a transpune sloganul sub care a candidat la alegeri, de a face județul Iași „cultural și sacru” (sic!), planuri dezvoltate pe larg în acest interviu.

Dacă alegerea bustului lui Goga, un poet transilvănean, ar fi putut părea o coincidență nefericită, tenacitatea cu care-și urmărește obiectivele și caută să-și impună viziunea pune într-o nouă lumină această alegere. Speculînd setea de imagine a primarului, Apreotesei a înfipt bustul lui Goga în fața Casei Județene de Asigurări de Sănătate, peste drum de Universitate și la cîțiva metri de Casa Racoviță, sediul actual al Institutului Francez din Iași, bifînd astfel un nou punct în planul său de glorificare a unui discurs anacronic.

Cine decide asupra monumentelor de for public?

Conform definiției, monumentele de for public sînt „bunuri imobile, lucrări de artă plastică, artă monumentală, construcții sau amenajări neutilitare, avînd caracter decorativ, comemorativ și de semnal, amplasate în spații publice, într-o zonă de protecție, pe terenuri aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale”.

În mod normal, cînd apare ințiativa de a realiza bustul unei personalități, ar trebui organizat un concurs la care să participe mai mulți artiști. Excepție se poate face doar în cazul unor artiști foarte importanți, cărora li se poate încredința direct tema. Dacă se decide achiziționarea unei statui, e nevoie de un studiu de amplasament care să determine locul unde va fi poziționată aceasta. O machetă a statuii trebuie trimisă pentru avizare la Comisia Naţională pentru Monumente de For Public împreună cu un dosar care să cuprindă un referat de oportunitate, motivația și detaliile tehnice, CV-ul autorului, Certificatul de Urbanism eliberat de autoritățile locale, planul de încadrare în sit, extras din PUG, PUZ sau PUD elaborat și aprobat la nivel local, studiu de amplasament elaborat de un arhitect sau urbanist (cu plan de situație, desfășurări de fronturi, perspective la nivelul ochiului/axonometrice, fotomontaje ale lucrării pe amplasament care să indice inclusiv iluminarea pe timpul nopții, delimitarea zonei de protecție a lucrării). În toate țările civilizate, aceste comisii nu sînt ocolite, ele dînd un raport de specialitate ministerului pentru avizarea unei lucrări.

E inutil să precizez că dosarul de aprobare a bustului lui O. Goga nu se regăsește nici pe site-ul Comisiei Naţionale pentru Monumente de For Public, formată din 11 specialiști și prezidată de criticul Pavel Șușară, nici pe cel al Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr. 5, care se ocupă de județele Iași, Bacău, Vaslui. La fel, la Comisia de Urbanism a Consiliului local Iași nu a ajuns niciun PUZ sau PUD care să prevadă plasarea bustului pe amplasamentul actual.

Deci, conform art. 5 din Legea monumentelor de for public nr. 120/2006, amplasarea actuală este ilegală: „Amplasarea monumentelor de for public se va realiza cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare privind urbanismul și autorizarea executării lucrărilor de construcții, precum și cu avizul privind concepția artistică a monumentului de for public, emis de Ministerul Culturii și Cultelor sau, după caz, de serviciile deconcentrate ale acestuia, în baza analizei realizate de Comisia Națională pentru Monumentele de For Public, respectiv de comisiile zonale pentru monumentele de for public.”

Pe lîngă că este o decizie neinspirată, într-un context în care la nivel internațional se discută de cîțiva ani despre reevaluarea monumentelor din spațiul public, demersul nu respectă nici rigorile legii. Nimeni nu contestă calitățile de poet ale lui Goga, dar faptul că, prin adoptarea ca prim-ministru în 1938 a legii revizuirii cetățeniei peste 200.000 de evrei și-au pierdut cetățenia română și drepturile oferite de aceasta, în special dreptul la muncă și proprietate, impunerea sa simbolică, ca reper de moralitate, în fața publicului ieșean este total inoportună.

„Eroii devin ticăloși”, scrie în cartea sa din 1998 Sandford Levinson de la Universitatea de Drept din Texas, „sau noi descoperim noi lucruri despre eroi care-i transformă în ticăloși”. Sub imperiul emoțiilor provocate de cancel culture (cultura anulării) și dărîmarea unor statui în SUA și Marea Britanie, mai multe persoane și-au arătat temerile ca nu cumva și în România să urmeze valuri de contestări ale unor personalități culturale, ale căror statui să fie îndepărtate din cauza unor remarci antisemite sau xenofobe. Personal consider excesive acțiunile de dărîmare/mutare a unor statui, cu toate că acestea reprezentau nevoile și aspirațiile societății care le-a ridicat, nevoi și aspirații care evoluează în timp, odată cu societatea.

Dacă bustul lui Octavian Goga s-ar fi aflat deja într-unul din parcurile sau pe una din străzile Iașului, nimeni n-ar fi cerut îndepărtarea sa. Cel mult ar fi fost nevoie de o plăcuță care să contextualizeze viața sa și să menționeze și faptele reprobabile. Însă achiziționarea bustului și amplasarea sa fără consultarea Consiliului local, a Comisiei Naționale pentru Monumentele de For Public și fără evaluarea oportunității este o greșeală majoră. Această greșeală trebuie să fie punctul de plecare al unei dezbateri serioase cu privire la deciziile privind arta în spațiul public.

Curatoarea Diana Marincu, referindu-se la compoziția spațiului public, scria că «o categorie distinctă a discursurilor prezente în spațiul public este cea a monumentelor comemorative, dirijate cel mai adesea de impulsuri conservatoare și de nevoia recuperatorie a unor momente istorice cheie pentru fixarea identității actuale. Acestea au ocupat pînă de curînd cea mai amplă propunere a autorităților de „ideologizare” a spațiului public, care „frînează relaxarea spațiului public și favorizează atît reideologizarea acestuia, cît și cultivarea prostului gust în materie de monumentalistică.”, scria grupul Duo van der Mixt din Cluj în urmă cu mai bine de zece ani în conjuncție cu problematicile enunțate și cu propriile lor proiecte artistice de critică și arhivare a discursului triumfalist și naționalist despre spațiul public.»

Magda Cîrneci, redactor-șef al Revistei Arta și unul dintre cei mai importanți critici și istorici de artă români, prefața numărul revistei dedicat artei în spațiul public arătînd ca aceasta este „conceptul-interfață între arte vizuale, comunitate socială, urbanism și relația cu politicul, cu puterea. De la arta publică în sens clasic, monumental sau decorativ, la arta perisabilă a diferitelor momente publice dramatice sau aniversare, de la arta de comandă oficială la intervenția artistică independentă, anonimă și temporară, care punctează o situație de moment și personalizează, marchează locuri și fragmente spațiale sau temporale de oraș, se întinde o plajă largă de posibilități de intervenție creativă, angajată sau ludică, pe care artiștii români (dar și cetățeni necunoscuți) și-au apropriat-o cu dezinvoltură, imaginație și forță.”

Însă în momentul în care deciziile sînt luate discreționar de manageri de instituții publice cu studii irelevante pentru subiect, prin achiziții netransparente și cu eludarea oricărei forme de filtrare și control, farsa nevoii de imagine cu orice preț se transformă în tragedie într-un oraș care nu s-a împăcat încă cu cea mai rușinoasă pată din istoria sa.

 

George Pleșu 

Consilier local și Președinte al Asociației Culturale AltIași


Additional Info

  • Text afisat sub titlu: Breaking News
Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            
Go to top