Un tânăr de 18 ani a fost reţinut de poliţişti după ce a violat un bărbat de 30 de ani şi apoi i-a dat foc casei, pentru a se răzbuna. Instanţa a decis arestarea agresorului.

Patru indivizi au fost executaţi, vineri, în India, pentru violarea şi uciderea unei tinere la New Delhi, în 2012.

Fostul producător de la Hollywood Harvey Weinstein a fost condamnat la 23 de ani de închisoare pentru viol și agresiune sexuală, scrie BBC.

Curtea de Apel Iaşi a desfiinţat sentinţa dispusă de Judecătoria Vaslui într-un dosar de viol care a revoltat opinia publică după ce inculpatul, un interlop local, a fost condamnat cu suspendare.

Orice faptă care implică contact sexual cu un minor sub 14 ani se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani, potrivit unui amendament la proiectul legislativ iniţiat de parlamentari din majoritatea spectrului politic.

Trei tineri cu vârste cuprinse între 21 şi 23 de ani au primit joi mandat de arestare pentru 30 de zile, fiind acuzaţi că au violat o femeie în vârstă de 59 de ani din comuna Berteştii de Jos, potrivit informaţiilor furnizate de IPJ Brăila.

Un bărbat de 45 de ani, din Petroșani, a fost reținut în noaptea de miercuri spre joi. El este bănuit că a violat fetița de 11 ani a unor vecini.

O fetiţă în vârstă de 13 ani din comuna Secaş, judeţul Timiş, este însărcinată în şapte luni, după ce ar fi fost violată de unchiul său, în vârstă de 20 ani.

Un bărbat de 44 de ani, din Albești, județul Argeș, a fost reținut după ce a dat buzna peste o vecină și a violat-o! Știa că femeia, de 54 de ani, rămasă văduvă, locuiește singură.

Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu, ambii trimişi în judecată în stare de arest preventiv, vor fi prezentaţi vineri la Tribunalul Olt pentru verificarea măsurilor preventive.

Pagina 1 din 20

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      
Go to top