fbpx
Cosette Chichirău îi avertizează pe funcționarii din Primărie: „Scot cumetriile și corupția din instituție”

Cosette Chichirău îi avertizează pe funcționarii din Primărie: „Scot cumetriile și corupția din instituție”


Cosette Chichirău le transmite funcționarilor din Primăria Iași că, după 27 septembrie, lucrurile se vor schimba radical. „Gata cu aranjamentele! Scot cumetriile și corupția din instituție”, a declarat candidata USR PLUS. „Sunt zeci de familii ai căror membrii s-au tras unii pe alții în Primărie și care stau degeaba pe posturi călduțe cu salariu bunicel. Mulți nu știu să facă nimic, dar sunt experți în combinații. Le spun de pe-acum. Cine nu-și face treaba, zboară din Primărie. Cui îi arde de șpăgi și aranjamente ajunge pe mâna DNA”, a declarat Cosette Chichirău.

Aceasta a dat exemplu cazul celor 51 de familii care sunt angajate în Primăria Iași. Secretara primarului a ajuns membru în Consiliul de Administrație la Ecopiața, iar din 2017 și-a angajat și soțul la Servicii Publice. O rudă de-a lui Chirica, fostă gardian la poartă, a fost pusă șefă la Control Urbanism. Sunt familii și cu câte 4-5 membri angajați cu toții în Primărie sau în instituțiile subordonate. „Este un caz unic în Europa și în chiar în țară. Nu mai există așa ceva în lumea civilizată. Mihai Chirica patronează cea mai mare rețea de nepotism și clientelism politic din România”, a declarat Cosette Chichirău.

Un alt exemplu, spune reprezentanta USR PLUS, este legat de dosarul Zămosteanu, în care a fost audiat viceprimarul Gabriel Harabagiu. Presa locală a relatat în nenumărate rânduri despre legăturile suspecte dintre aleși publici sau funcționari cu putere de decizie și oameni de afaceri cu proiecte imobiliare suspecte. Mai mult chiar, numeroși consilieri locali, și cei care își încheie mandatul și cei care speră să-l înceapă, au afaceri imobiliare și au profitat de relațiile pe cre le au în Primărie. „Mafie imobiliară fără mafie administrativă nu există. La Iași, ele sunt atât de apropiate încât se confundă. Imediat ce ajung primar încep curățenia în Primărie. Vor pleca din funcție toți cei care nu își fac treaba, toți cei care iau șpagă și toți care se lasă cumpărați sub diverse forme. Și nu numai că vor pleca. Dar cine este prins pleacă direct la DNA” , a spus Cosette Chichirău. Aceasta a mai adăugat că va organiza concursuri transparente pentru ocuparea funcțiilor publice. Anunțurile vor fi mediatizate, comisiile vor fi imparțiale, iar lucrări vor fi corectate cinstit. „Oamenii competenți nu au mai avut loc în Primărie din cauza pilelor aduse de Chirica. Voi schimba asta. Aduc profesioniști, aduc oameni cinstiți care chiar să muncească pentru oraș”, a declarat Cosette Chichirău.

 

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  
Go to top