fbpx
Portokal
Marius Bodea (Senator USR PLUS): Să nu ne rupem sapa în marile reforme pe care coaliția și le-a asumat!

Marius Bodea (Senator USR PLUS): Să nu ne rupem sapa în marile reforme pe care coaliția și le-a asumat!


Românii s-au săturat să mai audă acest cuvânt – reformă – după 30 de ani în care a fost repetat de prea multe ori în gol. Dar reforma este necesară ca aerul: în sănătate, educație, justiție și, nu în ultimul rând, în administrația publică, a menționat senatorul USR PLUS Marius Bodea.

Marius Bodea: „Au trecut patru luni de când am preluat guvernarea, și unii pași au fost făcuți deja: Secția Specială este ca și desființată, USR PLUS a debirocratizat procesul de înființare de firme și a eliminat documente inutile, care-i încurcau pe antreprenori, am eliminat pensiile speciale pentru parlamentari și urmează cele pentru aleșii locali, am deblocat proiectele de infrastructură rutieră! Sunt pași necesari, dar nu sunt suficienți”.
Justiția, șubrezită de legile lui Dragnea, trebuie să își recâștige independența, iar capcanele și minele lăsate de PSD trebuie eliminate în această sesiune parlamentară, a avertizat senatorul USR PLUS.
Marius Bodea: „Reforma profundă a educației e singura șansă de salvare a României. Din păcate, PSD ne-a lăsat cu de trei ori mai mulți analfabeți funcțional decât în restul Europei și pe primul loc la abandonul școlar.
Relansarea economiei înseamnă și stimularea antreprenoriatului. Taxele pe muncă sunt printre cele mai mari din UE, iar USR PLUS are deja proiecte pentru reducerea acestora de la 45-50% la 35%.
Efectele OUG 114, cel mai dezastruos act normativ impus de Dragnea, care a blocat economia, și a reglementărilor din energie încă nu au fost eliminate în totalitate. România are resurse uriașe, dar suntem încă importator, deși am putea obține fonduri consistente din exportul de energie electrică și gaze naturale”.
Marius Bodea insistă că și mai important este că nu trebuie abandonată reforma electorală, singura prin care putem fi siguri că votul românilor nu mai este distorsionat prin reguli artificiale, care duc la alegerea unor primari nereprezentativi pentru localitățile pe care le administrează. Alegerile locale în două tururi rămân un obiectiv important. 
Marius Bodea: „Trebuie sa fim foarte atenți, pentru că dacă ne rupem sapa în reformele absolut necesare vom fi judecați foarte aspru de electoratul care, pe drept cuvânt, nu mai are răbdare sa primească doar promisiuni de reforma. Avem majoritatea necesară, săptămânal trebuie să aducem în Parlament o nouă reformă.
România poate fi o altă țară până în 2026 dacă vom reuși să folosim înțelept cele 30 de miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență! Cinci ani sunt puțini pentru un proiect de asemenea anvergură, un test suprem al capacității statului român pentru a-l implementa. Uniunea Europeană condiționează acești bani de un lucru fundamental: să facem reforme“!


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            
Go to top