fbpx
Portokal
Cristi Berea (USR PLUS Iași): Primarul incompetent transformă votul pe buget într-un meci politic, pentru a își justifica cheltuielile exorbitante

Cristi Berea (USR PLUS Iași): Primarul incompetent transformă votul pe buget într-un meci politic, pentru a își justifica cheltuielile exorbitante


Cei 5 ani de mandat ai domnului Mihai Chirica pot fi definiți prin câteva cuvinte cheie, reprezentative pentru viziunea sa de administrator al unuia dintre cele mai mari și mai importante municipii ale României. Din păcate pentru ieșeni, una dintre cele mai puternice etichete ale primarului conține noțiunea de „cercetat penal”. Într-o ordine pur aleatorie, elementele definitorii pentru edilul în funcție, sunt:

Primarul simulărilor - talentul actoricesc al domnului Mihai Chirica este exersat perfect în ședințele de Consiliu Local când se victimizează atunci când nu este lăsat să-și bată joc de banii ieșenilor. Probabil că războinicul luminii îl așteaptă pe edilul Iașului să i se alăture pe un cal alb, în tabloul ce ilustrează neputința sau necunoașterea. Din nefericire, capitala culturală a Moldovei are un primar iscusit la simulări: mimează interesul pentru ieșeni și atrage clasa politică la negocieri încercând să o “corupă” cu promisiuni, denigrându-i în public tocmai pe cei care îi declară parteneri de discuție. Mihai Chirica simulează un buget local pe care îl reșapează an de an și cere mai mulți bani pentru cheltuielile primăriei (a se citi corect: salarii și alte beneficii pentru funcționarii publici) în același timp în care cetățenii municipiului sunt umiliți și batjocoriți zilnic pe holurile primăriei.

Mihai Chirica  se plânge că a avut opoziție în CL la votul pe buget, plecând de la premisa că toți consilierii sunt obligați să voteze risipa banului public după dorința primarului; chiar dacă execuția bugetară pe anul precedent demonstrează că primarul este incompetent și probabil incapabil să utilizeze banii alocați pentru investiții. În anul 2020, primarul  a cheltuit mai puțin de 50% din bugetul investițional aprobat. Mihai Chirica promitea în toamna anului 2020 că dacă va fi ales el primar, municipiul Iași va avea stadioane cu și fără însemnele regale, săli polivalente, șosele de centură, tren urban, pasaje de tot felul, păduri urbane și lista amăgirilor poate continua.

Pesemne că domnul Chirica a uitat că tot el a fost primar în ultimii patru ani, din partea PSD. Și tot nu a făcut nimic nici după ce în 2016 a prezentat desenele de stânga, care am putea jura că au fost împrospătate cu logo-ul miresei liberale”, a precizat Cristi Berea, senator USRPLUS.

Primarul gazon - cunoscut sub denumirea celebră de “spațiu verde”, gazonul ieșenilor este o mare realizare a edilului. Cu siguranță, după ce a rezolvat toate celelalte probleme ale orașului (urbanism, trafic, șosea de centură etc), nu mai puteam trăi în acest municipiu fără gazon, cumpărat și montat probabil la suprapreț. Poate că nu ar strica un sesizare prin care Curtea de Conturi să verifice achizițiile directe și relațiile dintre beneficiarii acestora și oamenii din primărie. Cine știe, poate unul dintre contracte chiar a fost pe bune, nu cu prețul umflat. Iar acum, primarul se plânge că nu va avea bani să ude gazonul, dacă bugetul nu este aprobat.

Primarul florilor - este o adevărată plăcere pentru vizitatorii orașului dar și pentru locuitori să și dea jos praful din ochi atunci când admiră florile zonele centrale. Din nou, după ce a rezolvat problema poluării și particulelor de tip PM10, nu mai rămânea altceva decât să ne luptăm cu olandezii pe lalele. Sau poate Mihai Chirica are o viziune integrată: poluarea se tratează prin ascunderea sub gazon iar electoratul admiră florile și nu se mai uită la gropi sau la orele pierdute în trafic

Primarul microbist - preocuparea pentru fotbal și pentru echipa din localitate a fost atât de intensă pentru primarul Mihai Chirica, încât și-a numit toți apropiații în Consiliul Director al Politehnica și le-a plătit salarii generoase. Toate acestea nu au făcut altceva decât să producă implozie în ultimii ani, pentru că Mihai Chirica a plătit din banii ieșenilor o echipă de management și un lot de jucători care se luptă constant să scape de liga a 2-a. În loc să stimuleze performanța sportivă, Mihai Chirica a premiat incompetența de la Politehnica.

Inculpatul de la Primăria Iași - Un calcul matematic rudimentar, realizat pe baza informațiilor publice despre veniturile primarului, arată că cifrele nu corespund. Statul plătește destul de bine oamenii în funcții de conducere, dar cu toate acestea în cazul lui Mihai Chirica, valoarea totală bunurilor sale cât și cele ale copiilor din alte căsătorii este mult mai mare decât banii pe care i-ar fi avut dacă nu ar fi cheltuit 1 leu, nicio zi. Probabil că domnul Chirica a fost mireasă și în viața civilă, nu doar în cea politică. Dar totuși, un primar cercetat în 2 dosare penale poate fi bănuit de multe lucruri, dar nu și de puritate.

Concluzia poate fi doar una: avem în funcție un primar priceput la organizarea de grupuri infracționale și alte acțiuni penale sau care are alte preocupări locale, dar căruia îi lipsește o competență esențială: cea de a fi un bun administrator al orașului.

 

Senator Cristi Berea

USR PLUS Iași


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      
Go to top