fbpx
 
Chestorul Senatului va depune plângere penală împotriva Dianei Șoșoacă, după ce l-ar fi agresat

Chestorul Senatului va depune plângere penală împotriva Dianei Șoșoacă, după ce l-ar fi agresat


Chestorul Senatului intenționează să depună plângere pentru agresiune împotriva senatoarei Diana Șoșoacă, pentru că l-a tras de nas și de față, după ce acesta a încercat să o dea afară din sala de plen.

Sergiu Vlad (USR) a anunţat că intenţionează să depună o plângere penală împotriva senatoarei Diana Şoşoacă.

„Mă gândesc să depun plângere penală. Nu poţi să fii agresiv fizic, pentru că nu ai imunitate împotriva agresiunilor fizice. Poţi să ai imunitate împotriva declaraţiilor politice. Dar nu poţi să fii agresivă fizic doar pentru că eşti femeie. Nu poţi să ai imunitate la agresivitate fizică pentru că eşti bărbat. Nici bărbaţii, nici femeile nu au imunitate pentru agresivitatea fizică. Aşa că trebuie să răspundă pentru această agresivitate fizică. Pentru ceea ce a zis, treaba ei, are imunitate politică, nu mă deranjează. Din păcate, sancţiunile care se dau în Parlament sunt foarte mici şi irelevante, de aceea mă gândesc să mă duc în penal”, a spus Sergiu Vlad, citat de Agerpres.

Sergiu Vlad a relatat de unde a pornit conflictul cu Diana Şoşoacă, respectiv după ce aceasta a venit în plenul reunit al Parlamentului cu un sac negru de plastic pe care l-a pus în faţa premierului Florin Cîţu.

„Am luat sacul din faţa domnului prim-ministru şi l-am scos din sala de plen. A venit după mine cu live-ul ei şi a zis: ‘Dă-mi sacul!’. ‘Luaţi-vă sacul, nu e datoria mea’. Şi m-a prins de faţă şi mi-a zis: ‘În ce calitate mi-ai luat tu sacul?’. I-am zis că având în vedere cât de agresivă fizic este, nu mă miră că este la al treilea divorţ. Este destul de violentă şi verbal şi fizic. Eu nu am ridicat mâinile. M-a prins de faţă şi mi-a zis să-mi dau masca jos să mă vadă o ţară întreagă. Şi mi-am dat masca jos. La Senat am mai intervenit odată pentru că nu a vrut să părăsească locul de unde se vorbeşte şi atunci a fost destul de agresivă, dar doar verbal. De data asta a fost şi fizic. Se vede pe live-ul ei. Sunt şi colegii mei care pot depune mărturie”, a spus Sergiu Vlad.

Senatorul Şoşoacă a afirmat anterior că unul dintre chestorii de la Parlament a oprit-o să îşi ia sacul din plen, iar ea i-a pus mâna pe mască acestuia pentru a i se vedea faţa.

„Există un chestor care nu ştie să vorbească cu dumneavoastră, care zice - ia-ţi-l, fă-ţi-l. I-am pus mâna pe mască să i-o dau jos, să se vadă la faţă. M-a oprit să mă duc să îmi iau sacul”, a spus Diana Şoşoacă.

 

Sursa: Știrile Pro TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: