fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Președintele PSD Iași, senatorul Maricel Popa: Dar cu copiii ce-ați avut, domnule Costel Alexe? Conducerea Consiliului Județean a îngropat proiectul Centrului de Excelență pentru fotbal! (P)

Președintele PSD Iași, senatorul Maricel Popa: Dar cu copiii ce-ați avut, domnule Costel Alexe? Conducerea Consiliului Județean a îngropat proiectul Centrului de Excelență pentru fotbal! (P)


Noua conducere a Consiliului Județean Iași a blocat finanțarea Centrului de Excelență pentru fotbal. Ceea ce a fost un mijloc de susținere și promovare a copiilor talentați la fotbal din mediul rural și urbanul mic în timpul administrației social-democrate de la Consiliul Județean, s-a transformat, în numai câteva luni, într-un fiasco și într-un proiect abandonat de autorități.

Deși în bugetul Consiliului Județean a fost prinsă suma de 84.000 euro pentru finanțarea Centrului de Excelență pentru fotbal, în acest an, Costel Alexe refuză orice discuție despre acest proiect.

Din cei 20 de tineri selectați pe criterii de performanță din tot județul Iași, au mai rămas acum 16 copii, ceilalți renunțând din motive financiare, familiile neavând posibilitatea de a le susține participarea, în continuare, în cadrul proiectului.

„Am demarat acest proiect pilot cu toată deschiderea și bucuria de a da o șansă copiilor din mediul rural talentați la fotbal. Astfel, 20 de copii din mediul rural, în urma unei selecții riguroase, au primit șansa să facă performanţă într-un cadru organizat, îndrumaţi de cei mai buni antrenori din judeţul Iaşi şi de la Federația Română de Fotbal (FRF). Specialiștii pe sport de la nivel local au spus, după numai câteva luni, că este cel mai serios proiect din ultimii 20 de ani pentru susținerea fotbalului juvenil. Programul de acordare a burselor copiilor cu abilități deosebite pentru fotbal a fost construit pe scheletul unei alte inițiative care funcționa deja de peste 10 ani și fusese verificată anual de Curtea de Conturi. Deci, nicio problemă de legalitate.

După preluarea mandatului de către penalul Costel Alexe, totul s-a năruit. Am lăsat bani în buget pentru finanțarea pe anul în curs. Trebuiau doar să dea o hotărâre de Consiliu Județean prin care să continue finanțarea. Chiar dacă cei de la Curtea de Conturi au făcut câteva observații, Costel Alexe avea obligația să găsească timp de 10 luni o altă soluție pentru ca acești copii talentați să își poată continua activitatea în cele mai bune condiții. Performanțele lor de până acum îi îndeptățeau ca cineva să se lupte pentru ei, nu pentru tonele de tablă de la conacul din Sculeni.

Îmi pare rău că s-a ajuns în această situație. Nu poți să îți bați joc de munca a 20 de familii. Știe Costel Alexe ce eforturi fac acum acești părinți pentru a-și ține copiii școlarizați în Iași? De ce să le iei copiilor șansa de a-și îndeplini un vis și de a face performanță?”, a declarat senatorul Maricel Popa.

Recent, copiii de la Centrul de Excelență au obținut locul III la un turneu la care au participat 24 de echipe din țară. La nivel județean, copiii activează într-o competiție în care toți ceilalți participanți sunt cu un an mai mari decât ei. Cu toate acestea, la întreruperea campionatului, din cauza pandemiei, echipa Centrului de Excelență se situa pe locul 2 din peste 20 de echipe din Iași.

Proiectul a constat din acordarea unor burse lunare către 20 de copii din mediul rural și urbanul mic, în cadrul unui parteneriat încheiat cu Liceul cu Program Sportiv, Inspectoratul Școlar Județean și Federația Română de Fotbal. Toate cheltuielile (cazare, masă, transport, echipament, cantonamente, costuri pentru participare în competiții) erau suportate de Consiliul Județean Iași, prin intermediul unui ONG cu experiență de mai bine de 10 ani în gestionarea de proiecte care vizează excelența la nivelul copiilor din mediul rural.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31
Go to top