fbpx
Print this page
Monica BERESCU (USR PLUS): Bebelușii au dreptul să fie alăptați indiferent de locul în care se află

Monica BERESCU (USR PLUS): Bebelușii au dreptul să fie alăptați indiferent de locul în care se află


Sunt mama a doi copii și pe ambii am reușit să îi alaptez. De ce spun că am reușit?
Pentru că, cel puțin la fiica mea, primele luni de alăptare au venit cu sentimente de neputință, de îngrijorare, cu durere și cu multe îndoieli.
E alegerea fiecărei mame dacă alăptează sau nu, procesul în sine nu este unul ușor, însă odată ce merge pe calea aceasta, unei mame nu ar trebui să îi fie îngrădit dreptul de a-și hrăni pruncul atunci când el are nevoie.

Alăptarea este atât de complexă, pentru că alaptarea înseamnă deopotrivă hrană, dragoste, alinare, joacă, lucruri esențiale pentru dezvoltarea unui bebeluș; iar modul în care societatea reacționează în fața unor situații atât de naturale și umane, denotă gradul său de civilizație dar și nivelul de toleranță, empatie.

Deși alăptatul în public nu este interzis, acest gest atât de firesc - al unei mame care își hrănește pruncul - a fost și încă este criticat de către o parte a trecătorilor sau a persoanelor ce au rol de martori involuntari. Au existat situații în care li s-a solicitat mamelor să nu își mai hrănească copii la sân în acele spații, ci să facă acest lucru doar acasă.

A fost nevoie de 4 ani de zile pentru ca Parlamentul să legifereze un act firesc, cel al mamei care își hrănește pruncul la sân, în public.

Astfel, de la începutul lunii iulie a anului acesta a intrat în vigoare Legea 182/2021 privind alăptarea în spaţii publice. Legea stabileşte măsuri privind prevenirea discriminării din partea persoanelor fizice sau juridice a mamelor care alăptează, precum și combaterea încălcării dreptului la hrană al copiilor. Concret, documentul prevede că evacuarea dintr-un spațiu public a unei mame care are dreptul de a se afla acolo și care alăptează un copil, interzicerea alăptării acestuia sau refuzul furnizării de servicii unei persoane pentru că alăptează să fie sancționate cu amendă contravențională. Sancțiunile se aplică indiferent dacă spațiile publice în care mama își alăptează copilul sunt prevăzute sau nu cu camere tip “mama și copilul”. Prevederile noii legi se aplică indiferent de vârsta celui mic.

Ce se va întâmpla de acum în societatea noastră și felul în care va fi tratat acest subiect, va depinde și de fiecare dintre noi. Cu siguranță că vor exista încă opinii împotriva alăptatului în public atât în rândul bărbaților dar și al femeilor. Pentru aceste persoane am o singură rugăminte, înainte de a vă grăbi să criticați vă rog să vă gândiți dacă v-ar plăcea să luați masa acoperiți cu o pătură sau alt obiect vestimentar, să vă ascundeți după vreun copac prin parc sau chiar să luați masa în toaletele din spațiile comerciale. Și vă invit la reflecție… de ce e absolut normal și firesc să apreciem decolteul unei doamne/domnișoare dar în momentul în care acesta devine sursă de hrană ne crispăm și suntem oripilați de ceea ce vedem ?

Nu ar fi trebuit să existe niciodată discuții despre alăptatul în public, având în vedere simbolistica acestuia. Hrănirea la sân a bebelușului este un gest atât de natural precum îmbrățișatul și se practică de mii de ani. Din păcate, noi ca societate mai avem multe de învățat însă mă bucur tare mult că mamele nu se vor mai afla în situații absurde, prin care le este interzis să-și hrănească bebelușii. Sunt mândră că am votat această lege deși aș fi preferat să nu fie nevoie de ea. Și eu mi-am alaptat copiii în public și voi continua să fac asta, acum cu bebelușul meu, ori de câte ori va fi necesar. Dragi mămici, vă recomand să semnalați autorităților orice situație în care vă este îngrădit acest drept.

 

Monica Berescu,

Deputată Alianța USR PLUS Iași

 

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Articole similare