fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Senatorul Maricel Popa, președintele PSD Iași: Un nou semnal de alarmă pentru președintele CJ: în spitalele din municipiu nu mai sunt locuri la ATI. Ieșenii au nevoie de Spitalul Mobil

Senatorul Maricel Popa, președintele PSD Iași: Un nou semnal de alarmă pentru președintele CJ: în spitalele din municipiu nu mai sunt locuri la ATI. Ieșenii au nevoie de Spitalul Mobil


Au trecut mai bine de 5 săptămâni de când plenul Consiliului Județean a votat rezilierea contractului dintre Spitalul de Infecțioase și Euronest și predarea Spitalului Mobil către ISU! Primele demersuri privind transferul complexului mobil către Euronest au demarat încă de la începutul lunii iunie. În luna iulie, Departamentul pentru Situații de Urgență a transmis către Euronest că va prelua Spitalul Mobil, prin intermediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

”Ne aflăm la final de lună august și nu s-a întâmplat nimic. Îmi doresc să nu se mai facă politică cu sănătatea ieșenilor. Îl rog pe președintele CJ Iași, cercetat de DNA pentru luare de mită, să se apuce de administrație. Să lase alte interese și să lucreze doar în interesul ieșenilor. Îmi amintesc ce scandal făceau peneliștii când am adus spitalul, că durează prea mult. În câteva luni am reușit să îl operaționalizez, cu toate piedicile puse, de la acordarea de vize pentru experții turci și până la activitatea de vămuire a containerelor și echipamentelor medicale. Ei, cei care țipau că durează prea mult construirea unui spital de la zero, acum nu sunt în stare să predea spitalul înapoi către Euronest. Chiar nu pot să înțeleg de ce durează atât de mult. Nu văd cum se poate explica faptul că o activitate care ar trebui să dureze câteva zile este amânată la nivel de luni. Cum poți să stai cu mâinile în sân când vezi că spitalele se umplu iar de bolnavi de COVID, că nu ai locuri la ATI, că trebuie să muți bolnavi în alte spitale din județ? Vreau să îi transmit lui Costel Alexe că pandemia nu s-a terminat. Că suntem în plin val 4 și că oamenii au nevoie de acest spital și dotările pe care le oferă. Președintele penal al CJ Iași să se trezească și să se apuce de treabă. Este o situație de urgență. Nu vor spitalul, dar nici nu îl dau la altcineva. Cum se poate traduce acest lucru? Este în beneficiul oamenilor? Cui ajută că acel spital stă închis, când poate fi de folos? Câți oameni ar avea o șansă în plus cu acest spital?”, a precizat senatorul social-democrat.

Medicul Tudor Ciuhodaru a prezentat situația gravă în care se găsește județul în ceea ce privește cazurile de COVID-19.

”Suntem la doi ani de la debutul acestei pandemii. Suntem cei care am anunțat că se apropie acest val 4, Delta. Și nu știu cum se face, dar pentru oficialitățile române parcă e prima ninsoare, care vine în decembrie și iar ne surprinde nepregătiți. Vă reamintesc că, de exemplu, China a făcut un spital cu 1.000 de paturi în 3 zile. La noi durează 3 luni să predai o hârtie în situație de urgență. Pentru mine este un mare mister cum un spital cu 100 de paturi de terapie intensivă, practic, dublarea capacității de terapie intensivă la nivel de Iași, este în continuare închis. Dacă vorbim despre ceea ce se întâmplă acum în Iași, în Moldova, în întreaga Românie, situația este critică pentru că strategia actuală este eșuată. Este nevoie de acel plan B pe care îl spun de la începutul acestei pandemii, patru lucruri simple: testare extinsă gratuită, asigurarea capacității de vaccinare, campania actuală este un eșec, creșterea capacității de terapie intensivă și să ai medicamentele necesare”, a declarat europarlamentarul social-democrat Tudor Ciuhodaru.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    
Go to top