fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Senator USR PLUS Cristi Berea: Angajările suspecte de la Casa Județeană de Pensii Iași

Senator USR PLUS Cristi Berea: Angajările suspecte de la Casa Județeană de Pensii Iași


La Casa de Pensii Iași a avut loc un concurs pentru ocuparea a 27 poziții de consilieri și 7 de referenți, ce s-a lăsat cu acuzații din partea celor care deși au obținut note mari la proba scrisă, nu au reușit să obțină o notă favorabilă la interviu.

Interviurile organizate de Casa de Pensii au constat în sesiuni de 3-4 minute de întrebări personale legate de situația familială, ceea ce din punctul meu de vedere nu poate fi un criteriu solid de departajare a unor candidați.

Întâmplarea face că unii dintre candidații cu note mici la proba scrisă au fost salvați fix de acest interviu. Spre exemplu,conform informațiilor din presă, 24 de candidați la posturile de consilier debutant au obținut la scris peste 80 de puncte, unii și 95, iar la oral au primit 50 de puncte sau puțin peste, iar 5 candidați pentru postul de referent care au obținut 80 de puncte la proba scrisă au primit 60 de puncte la interviu, în timp ce alți 4 candidați cu 65-70 de puncte la proba scrisă au fost declarați admiși după susținerea celei de-a doua probe. 

Directorul Casei Județene de Pensii, Maria Andronache, nu vede nicio problemă cu privire la modul în care s-a desfășurat concursul, spunând că a fost realizat totul conform metodologiei și că interviurile sunt păstrate, fiind înregistrate video. Asta este o veste foarte bună pentru elucidareamisterului acestor candidaturi salvate de cea de-a doua probă, care de altfel a reprezentat jumătate din nota finală. Voi solicita Ministerului Muncii trimiterea corpului de control tocmai pentru a verifica acele înregistrări video și pentru a clarifica dacă într-adevăr cele 3-4 minute de întrebări personale au fost suficiente pentru a atesta experiența profesională a unui candidat.

Din declarațiile doamnei Andronache se pare că membrii comisiei ar fi fost interesați dacă candidații sunt capabili să folosească calculatorul și au condiție fizică să ridice și aranjeze dosarele în arhivă, ceea ce mi se pare cel puțin ciudat. Pentru a așeza niște dosare pe raft ai nevoie de o anumită condiție fizică? Sună mai mult a interviu de angajare pe șantier și nu la un birou al unei instituții publice.

Consider că modul și criteriile în baza cărora s-au distribuit cele 34 de posturi ridică semne de întrebare și trebuie să facem lumină. Acei candidați care au depus eforturi pentru a se pregăti pentru acest concurs și au obținut o notă onorabilă la examenul scris, merită o clarificare a situației.

 

Senator Cristi BEREA

USR PLUS Iași


Citeste si...
Nota
(1 Vote)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          
Go to top