fbpx
 
Senator USR PLUS Cristi BEREA: Blestemul RCA

Senator USR PLUS Cristi BEREA: Blestemul RCA


Șoferii români se confruntă cu o nouă criză, generată de piața asigurărilor auto. Am avut de-a face cu falimentul Astra, iar acum City Insurance este un nou jucător important, care anunță că nu mai poate face din punct de vedere financiar și își declară falimentul.

Toate acestea se întâmplă sub observația Autorității pentru Supraveghere Financiară (ASF) care teoretic, se asigură că sunt evitate astfel de evenimente sau cel puțin este diminuat impactul acestora pe piață.

„Primul efect al falimentului City, se simte în buzunarul șoferilor, pentru că o parte dintre companii au crescut imediat prețurile polițelor RCA; un lucru care îmi ridică câteva semne de întrebare. Atunci când un jucător dispare de pe o piață competitivă, clienții ar trebui să se bucure de prețuri mai mici, pentru că ceilalți jucători se luptă între ei pentru a îi atrage cu oferte promoționale. La noi, se întâmplă invers: o companie dă faliment iar șoferii plătesc la propriu pentru asta. Poate că este cazul ca cei de la Consiliul Concurenței să declanșeze o investigație”, afirmă Cristi Berea, senator USR PLUS.

Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu, a fost invitat la audieri în Comisia economică a Senatului, în contextul falimentului companiei City Insurance, dar acesta nu a dat curs invitației. Senatorii USR PLUS îl invitaseră pe președintele ASF la audieri pentru că au vrut să afle cum a fost posibilă prăbușirea companiei City Insurance. 

Angajatul din ASF care a fost audiat în Comisia de buget din Senat și i-a adus grave acuzații lui Nicu Marcu a spus și că, în ultimul an, ASF a constatat nereguli majore la City Insurance și Euroins, dar le-a aplicat mici sancțiuni. Ulterior, când asiguratorii au contestat sancțiunile în instanță, ASF a pierdut procesele, pe considerente care ţin de vicii de procedură ale actelor întocmite de ASF (iar nu de fondul neregulilor constatate). Mai exact, instanţele au dat câştig de cauză asigurătorilor deoarece actele de sancţionare au fost întocmite incorect de către angajaţii ASF.

„O persoană numită într-o funcție publică de Parlament, are obligația să se prezinte la audieri în comisii, atunci când este solicitată prezența sa; fie pentru a da explicații fie pentru a îi fi evaluată activitatea. Ceea ce s-a întâmplat pe piața RCA sub ochii ASF ridică mari semne de întrebare despre competențele celor care conduc această autoritate. Rolul nostru este să eliminăm sinecurile și să ne asigurăm că șoferii plătesc prețul corect și sunt protejați”, completează Cristi Berea, senator USR PLUS.

La începutul acestui an, în luna februarie, ASF anunţa public amendarea cu sume importante a conducerii societăţii City Insurance. Opt membri din conducere au fost sancţionaţi cu 450.000 – 500 000 de lei fiecare; sancţiunea fiind fost aplicată deoarece persoanele din conducerea firmei City Insurance au refuzat să pună la dispoziţia ASF-ului contractul lor de reasigurare al firmei de asigurări City Insurance.

Nicu Marcu a fost numit președinte al ASF prin votul Parlamentului din 2020, în urma unor audieri din comisiile reunite care erau mai mult un simulacru decât o evaluare corectă a unui candidat. Rezultatul voturilor din comisii și din plen a confirmat ceea ce se vehicula în spațiul public și anume că PNL se înțelesese cu PSD în privința șefiei ASF. Numirea lui Nicu Marcu era catalogată de presă, în 2020, ca parte a unei înțelegeri mai largi privind pozițiile vacante din ASF, CNCD, ANRE, Consiliul Legislativ și Curtea de Conturi. Nicu Marcu a beneficiat pentru șefia ASF atât de susținerea ALDE, cât și a lui Victor Ponta, care a negociat, în schimbul sprijinirii lui Marcu, numirea ca vicepreședinte al Curții de Conturi a socrului său, Ilie Sârbu.

 

Cristi Berea,

Senator USR PLUS


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30