fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Cristian Diaconescu, prezent la Iași pentru a valida schimbarea lui Petru Movilă din funcția de lider al filialei PMP

Cristian Diaconescu, prezent la Iași pentru a valida schimbarea lui Petru Movilă din funcția de lider al filialei PMP


Cristian Diaconescu, preşedintele Partidului Mişcarea Populară, a fost două zile la Iaşi pentru a sprijini noua conducere a filiaiei. Diaconescu a sosit sâmbătă în capitala Moldovei, iar a doua zi a invitat membrii PMP la o discuţie despre conducerea de la centru şi cea de la Iaşi. În privinţa conducerii filialei de la Iaşi, preşedintele PMP a precizat că şi-a întărit sprijinul în privinţa lui Adrian Acostoaiei, interimar al filialei judeţene, care i-a luat locul lui Petru Movilă de pe data de 20 martie, scrie „Ziarul de Iași”.

Săptămâna trecută, noua conducere a filialei ieşene a notificat vechii conduceri conduse de Movilă să predea sediul de pe bd. Independenţei, ştampilele partidului şi arhiva din sediu.

„A fost o întâlnire cu colegii din PMP pentru ca aceasta să rămână puternică fără a face concesii nimănui. Atâta timp cât 2.200 de consilieri şi 50 de primari stau alături de noi, este cât se poate de normal să avem o întâlnire la Iaşi. Noi am fost puşi în situaţia de a desfiinţa şi Colegiul Naţional, şi Consiliul Executiv Naţional, pentru simplu fapt că o serie de colegi ai noştri s-au plasat pe poziţii politice pentru a desfiinţa partidul. S-a dorit ca acest partid să fuzioneze cu Partidul Naţional Liberal. În momentul în care am aflat din presă că în structurile de conducere ale PMP s-a luat decizia de a fuziona cu PNL, am decis ruperea oricărei relaţii cu cei care au lansat această idee. De aici a plecat şi s-a rupt totul. Eu doar atât vreau să spun, că din partid nu plec”, a spus ieri Cristian Diaconescu.

La rândul său, șeful PMP Iași a declarat că întâlnirea cu conducerea centrală a partidului era necesară pentru clarificări:

„ Întâlnirea a avut ca scop doar clarificarea aspectelor de legalitate privind conducerea partidului şi a filialelor. În special aleşii locali, al căror mandat depinde ombilical de deciziile interne, au puterea şi răspunderea în ceea ce priveşte viitorul partidului. De aceea era foarte important să cunoaştem cu toţii adevărul”, a spus Adrian Acostoaiei.

 

Sursa: Ziarul de Iași


 
Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« August 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Cartierul Austriac