fbpx
 
A picat definitiv afacerea lui Asimionesei de la Spitalul „Sf. Spiridon”: urmează rezilierea contractului

A picat definitiv afacerea lui Asimionesei de la Spitalul „Sf. Spiridon”: urmează rezilierea contractului


Din toată afacerea promisă, în urmă a rămas un dezastru: o groapă și spații verzi distruse în fața Policlinicii Mari

Simulacrul de atribuire s-a făcut în timpul mandatului de manager al lui Ioan Bârliba, cu acordul Primăriei Iași, fiind domeniu public

Afacerea s-a construit printr-un „paravan”, o firmă înregistrată pe numele unui simplu angajat de la BZI

Consiliul de Administrație l-a împuternicit pe managerul spitalului să rezilieze contractul

Fondatorul publicației „Bună Ziua Iași”, Ghiocel Asimionesei, a mai încercat încă o dată, fără succes, să își salveze controversata afacere imobiliară din fața Policlinicii „Sf. Spiridon”. Consiliul de Administrație (CA) al instituției a respins, însă, încă o dată, o solicitare de prelungire a contractului pentru un teren concesionat de o societate controlată de Asimionesei pe care acesta dorea, inițial, ridicarea a două spații comerciale și, apoi, a unor farmacii. Consiliul l-a împuternicit pe managerul Vasile Timofte să îndeplinească o formalitate birocratică: rezilierea contractului.

CA-ul a rămas pe poziție

„Consiliul de Administrație nu și-a schimbat poziția în urma unei solicitări de a reanaliza situația”, a declarat o sursă REPORTER la curent cu afacerea deținută de XYZ Stream SRL în fața Policlinicii Spitalului „Sf. Spiridon” pe un teren concesionat, în 2018, de la unitatea medicală. Povestea a ajuns, din nou, pe masa Consiliului în urma unei solicitări a lui Asimionesei care a invocat și posibilitatea unei medieri pentru rezolvarea impasului. O altă sursă REPORTER a adăugat că managerul spitalului, medicul Vasile Timofte, a fost împuternicit să rezilieze contractul. Timofte nu a dorit să ofere detalii despre situație sub pretextul că nu se află în țară, angajându-se să dea un comunicat la întoarcere.

La începutul acestui an, atunci când a luat o primă decizie în acest caz, Consiliul de Administrație a respins cererea firmei XYZ Stream SRL de prelungire a termenelor de execuţie pentru lucrările de amenajare a unor spaţii pe terenul concesionat de la spital, precum și schimbarea destinaţiei acelor spații, din magazine cu produse alimentare şi nealimentare în farmacii.

În aceste condiții, Spitalului nu-i mai rămâne decât rezilierea contractului de concesionare pentru neîndeplinirea de către XYZ Stream a obligațiilor asumate. Teoretic, aflându-se în culpă, XYZ Stream va trebui să readucă terenul la starea inițială. În acest moment, în lateralele intrării în Policlinică, investitorul a săpat două gropi înconjurate de un gard de protecție, șantierul fiind abandonat de mai mult timp.

Șir de șmenuri

XYZ Stream SRL, societate controlată prin interpuși de omul de afaceri cu investiții în media Ghiocel Asimionesei, a concesionat în 2018, de la spital, prin licitație, terenul de 160 de mp – două loturi de câte 80 de mp din stânga, respectiv dreapta scărilor de la intrarea în Policlinică. Prin contract, firma se angaja să amenajeze două spații comerciale cu profil alimentar și nealimentar.

Toată procedura de concesionare fusese viciată și direcționată spre Asimionesei cu complicitatea Primăriei Municipiului

Iași și a conducerii de atunci a spitalului. Astfel, în 2017, municipalitatea, care este proprietar al terenului, l-a transferat către spital în folosință gratuită.

Așa arăta intrarea în Policlinică înainte de intervenția lui Asimionesei

La puțin timp, XYZ Stream a depus o cerere de a-l concesiona, solicitare aprobată, iar la licitația care a urmat au fost depuse două oferte din partea a două firme controlate de Asimionesei, câștigătoare fiind XYZ Stream. Organizarea licitației, pentru care legea obligă publicarea unui anunț într-un ziar local, a fost făcută în Bună Ziua Iași, gazeta fondată de Asimionesei. Anunțul nu a apărut, însă, la rubrica de Licitații, ci s-a ”rătăcit” în cea de Locuri de muncă. Prețul obținut de XYZ Stream a fost de 5 euro/mp/lună, jumătate față de cel practicat pe piață. Societatea se angaja să cheltuie 600.000 de euro, mare parte pentru schimbarea fațadei Policlinicii, altă clauză din contract.

Ulterior, XYZ Stream a primit din partea Consiliului Local un Plan Urbanistic Zonal și, în 2020, din partea Primăriei, autorizație de construire cu valabilitate până la 1 martie 2022.

Priveliște dezolantă

Cu toate acestea, după ce spațiul verde de pe cele două loturi a fost defrișat și au fost săpate două gropi, lucrările au fost abandonate, situație în care șantierul se află și acum. În plus, nici la fațadă nu s-a schimbat  nimic.

Teoretic, având în vedere prevederi legale pe fond de pandemie care permit prelungirea autorizațiilor cu 90 de zile, XYZ Stream mai poate cere municipalității, până pe 6 iunie, prelungirea valabilității documentului și extinderea duratei lucrărilor.

În condițiile în care spitalul va rezilia înțelegerea din 2018, eventuala prelungire a autorizației va rămâne fără obiect, XYZ Stream fiind deposedată de terenul pe care să dorea să construiască. După un carusel al interpușilor, patronul din acte al firmei este, în acest moment, Liviu Ionuț Popescu, angajat al „Bună Ziua Iași”.

Article image
Firma manevrată de patronii BZI n-a construit nimic pe spațiile verzi confiscate în Centrul Iașului, iar autorizație este expirată. Mai au o dispensă de trei luni din motive de pandemie Șantierul a obturat degeaba Policlinica Mare timp de doi ani, nu s-a lucrat nimic. În urmă au rămas două gropi de noroi Paravanul lui Asimionesei, susținut inclusiv mediatic de BZI, promitea investiții de 600.000 de euro doar în reabilitar...
Autor cristi tanasa Anchete 13 Aprilie 2022


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: