De partea cealaltă, susţinătorii lui Cristian Diaconescu afirmă că lucrurile nu sunt tranşate şi că soluţia de azi nu este o victorie a grupării Tomac, întrucât decizia „nu determină validarea congresului şi modificarea menţiunilor din Registrul Partidelor”.
Liderul PMP Iaşi, Adrian Acostoaiei, a precizat că este vorba doar despre o încheiere a instanţei şi că aceasta va fi atacată.
„Este o încheiere ce va fi atacabilă atât din perspectiva respingerii cererilor de intervenţie cât şi din cea a fondului. Termenul este de 30 zile pentru apel, iar procesul poate dura luni de zile. Nu vă încredeţi în mesajele care distorsionează adevărul. Cu atât mai mult cu cât există două dosare în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea congresului. Este o încheiere nu o decizie. Încheierea instanței nu produce efecte în sensul validării congresului sau a modificării mențiunilor din Registrul Partidelor”, a explicat Acostoaiei.