„Deși anul trecut până pe 15.12.2022 trebuiau să se desfășoare dezbateri publice cu privire la modificările transportului public în zona metropolitană și conducerea AMTPI să primească de la primării programul traseelor în funcție de nevoile comunității locale, conducerea primăriei Tomești a predat un program care nu oferea navetiștilor oportunitatea de a folosi eficient transportul în comun.
Atât de decalat era programul stabilit încât oamenii, ca să ajungă totuși la serviciu în timp util trebuiau să parcurgă pe jos o distanță de câțiva km până la DN 28 și de acolo erau preluați de un operator privat care operează pe ruta Osoi-Iași, iar traseul 801 devenea astfel nerentabil și trebuia să se renunțe la el în favoarea fostului operator de transport privat de care cetățenii erau foarte nemultumiți”, scrie consilierul USR pe pagina sa de socializare.
„Am fost prezent la întâlnirea dintre reprezentanții primăriei și cetățenii din Goruni și asa cum era de așteptat, prin intervenția primarului pe lângă conducerea AMTPI s-a reușit modificarea programului transportului public metropolitan 801. Dacă acest program ar fi fost întocmit încă de la început corect și în cunoștință de cauză de către cei responsabili din cadrul primăriei, ar fi fost evitate toate aceste nemulțumiri și tranziția către un transport public eficient ar fi fost mult ușurată.
Aceeași regie la traseul 802 Chicerea - Rond Țuțora se va desfășura mai mult ca sigur la fel. Deși inițial intrarea pe traseu a autobuzelor era 1 ianuarie, s-a amânat pentru 15 ianuarie iar acum data de 1 februarie nu pare a fi prea reală nici ea”, arată Marius Herghelegiu care precizează:
„Dezbaterea publică a primarului și a directorului executiv (”baie de mulțime” ca în campania electorală) a fost făcută mult prea târziu, iar mai apoi printr-o minune primarul împreună cu cei 2 - 3 angajați din primărie fac imposibilul pentru comunitatea noastră – asta face parte dintr-un film servit pentru cei naivi de către cei care scot în evidență doar ce le convine pe moment.
Realitatea din teren ne oferă însă posibilitatea să vedem de ce este important să ne prezentăm la vot și să votăm rațional și nu din obișnuiță, doar pentru că proiectele sunt lăsate a fi demarate și scoase la înaintare în an electoral.”
Creșă, parc fotovoltaic, canalizare funcțională în Chicerea, rețea de gaz în Goruni, etc. sunt proiecte de campanie și vor ieși cel mai probabil în anul electoral 2024 pentru a fi promovate, mai arată consilierul local.
„Astfel de evenimente mă fac să mă gândesc serios să mă înscriu în competiția internă a USR pentru desemnarea candidatului la primărie de la alegerile locale din 2024.
Ca și primar voi avea nevoie de o echipă dedicată și pasionată de proiecte în interesul dezvoltării comunității și un consiliu local format din oameni cu viziune spre viitor.
Primarul trebuie să construiască echipe care să fie funcționale și specializate pe domeniile de activitate, altfel se transformă într-un angajat al statului care dă ordine și subalternii să execute cu ochii închiși. Este unul din motivele pentru care se întârzie sau chiar se pierd proiecte cu finanțări mari, cum ar fi clubul pensionarilor, cămin cultural, tramvaiul metropolitan, trenul metropolitan etc.
Da, Tomeștiul merită mai mult!
Merită o conducere eficientă și pregătită să implementeze proiecte pentru viitor în paralel cu cele care erau necesare în secolul trecut.
Acum ne lăudăm doar cu investiții în utilități numite de executiv „investiții pentru dezvoltare”, este mesajul postat de consilierul USR Marius Herghelegiu pe pagina sa de Facebook.