„Avem multe lucruri de pus la punct într-un timp foarte scurt. Vrem să închidem repede și eficient organizarea structurilor interne astfel încât din toamnă să avem aleasă în mod statutar echipa cu care ne vom prezenta în fața ieșenilor. De asemenea, îmi propun să ajung în perioada următoare în toate comunitățile locale pentru a discuta cu colegii noștri despre problemele pe care le întâmpină. Vreau să mă conving cu ochii mei că mesajele care mi se transmit la Iași reprezintă realitatea din teren”, a declarat liderul social-democrat.
Bogdan Cojocaru a mulțumit senatorului Maricel Popa pentru activitatea desfășurată în cadrul organizației județene și a anunțat că va insista pentru finalizarea procesului de reformare a filialei, iar accentul va fi pus exclusiv pe rezultate.
„Mulțumesc senatorului Maricel Popa pentru activitatea din acești ani la conducerea PSD Iași. Rămâne în continuare partenerul nostru. Avem nevoie de energia, priceperea și experiența domniei sale. Avem deja conturată strategia de pregătire a alegerilor de anul viitor. Accentul va fi pus exclusiv pe rezultate, iar pentru a le obține avem nevoie de o echipă consolidată, dispusă să muncească.
Beneficiarii acestor eforturi pe care le vom face acum împreună trebuie să fie ieșenii. Ne vom lupta pentru a aduce la Iași noi proiecte și finanțări pentru comunitățile locale și vom sancționa de fiecare dată derapajele vremelnicei administrații peneliste.”
Întâlnirile de astăzi s-au încheiat prin organizarea unei conferințe de presă la care au participat mai mulți reprezentanți din echipa social-democraților ieșeni.