fbpx
 
CNN CNN

Un băiat nu a fost primit la școală timp de trei ani, în Malawi, pentru că nu arăta ca ceilalți copii: Nu era tuns


Timp de trei ani de zile, Alli Nansolo a avut dileme dacă să-i taie sau nu părul fiului său. Deși nu este o cerință legală în Malawi, o politică nescrisă aplicată în școlile guvernamentale cere elevilor să aibă părul scurt.

Așa că, fiul lui Alli Nansolo nu a fost primit la școală. De asemenea, bărbatul nu și-a putut permite să-i ofere acestuia educație privată, pentru că este doar un simplu croitor.

Tăierea părului este un simbol important în religia Rastafariană, iar tatăl nu concepea ca fiul său să aibă părul scurt.

Rastafari este un mod de viață spiritual. Să ai dreadlocks este ca și cum te-ai angaja să faci un jurământ în fața celui mai înalt creator că îl vei sluji toată viața, fără a-i nega legile sau poruncile”, a declarat Nansolo pentru CNN.

M-am simțit asuprit”, a spus Nansolo, în timp ce își amintea că personalul unei școli de stat din Zomba, în sudul Malawi, a refuzat să-l înscrie pe Ishmael la cursuri din cauza părului său.

Nansolo a spus că a contactat un ofițer de la Ministerul Educației, care l-a sfătuit să îi taie părul fiului său pentru ca acesta să poată merge la școală.

Nansolo s-a trezit prins în capcana politicilor discriminatorii ale școlilor publice din Malawi și a decis să intenteze o acțiune în justiție împotriva Ministerului Educației, împreună cu un grup de părinți.

M-am dus la Asociația Femeilor Avocați din Malawi pentru a cere ajutor. Asociația a acceptat și am mers în instanță în noiembrie 2017”, a declarat el.

Timp de trei ani, Ishmael, pe atunci în vârstă de 15 ani, nu ar fi mers la școală, în timp ce procesul pentru a-și câștiga drepturile se prelungea.

Apoi, în 2020, Înalta Curte din Malawi a emis un ordin provizoriu care obliga școlile publice să îl înscrie pe Ishmael și pe alți copii Rastafari până la o hotărâre definitivă.

A fost o victorie juridică care a marcat o etapă importantă pentru comunitatea rastafariană din Malawi, estimată la 15.000 de persoane, potrivit lui Nansolo.

După un proces care a durat șase ani, Înalta Curte din Malawi a pronunțat o hotărâre istorică la 8 mai și a hotărât că este ilegal să se ceară elevilor, inclusiv copiilor rastafari, să se tundă ca să poată fi înscriși în învățământul de stat.

Hotărârea a intrat în vigoare imediat, însă guvernul are termen până la 30 iunie pentru a emite o declarație la nivel național prin care să se impună acceptarea tuturor copiilor cu dreadlock-uri în școli.

 

Sursa: Știrile PRO TV

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30