fbpx
 
Maricel Popa (PSD Iași): Corpul de control al Ministerului Educației trebuie să facă lumină în scandalul pliantelor electorale de la Inspectoratul Școlar Județean Iași

Maricel Popa (PSD Iași): Corpul de control al Ministerului Educației trebuie să facă lumină în scandalul pliantelor electorale de la Inspectoratul Școlar Județean Iași


Prin intermediul unei interpelări care va fi citită în plenul Parlamentului, odată cu deschiderea noii sesiuni parlamentarare, senatorul ieșean Maricel Popa solicită demararea unei anchete a Ministerului Educației cu privire la scandalul izbucnit la Iași din cauza materialelor de propagandă politică ale PNL, aduse pentru a fi distribuite la Inspectoratul Școlar Județean Iași.

Inspectoratul Școlar Județean este instituția care trebuie să coordoneze la nivel local activitățile educaționale astfel încât elevii dintr-un întreg areal să beneficieze de șanse egale pentru dezvoltare. Din păcate, la Iași nu se întâmplă aceste lucru. Inspectoratul Școlar Județean Iași a ajuns o instituție politizată, o feudă penelistă, în care sunt aduse, în vederea distribuirii, pliante electorale care nu au nicio legătură cu educația.

Răspunsurile oferite public de șefa ISJ Iași cu privire la această problemă au fost complet neconvingătoare, puerile, și, mai mult, au lăsat să se întrevadă o serie de imixtiuni între calitatea profesională a doamnei Luciana Antoci și cea politică, de membru PNL.

În tot acest scandal creat la Iași, din cauza materialelor de propagandă politică, am remarcat și faptul că un filmuleț de câteva zeci de secunde, cu imagini de pe camerele de monitorizare ale instituției, a fost făcut public de un deputat PNL de la Iași.

În acest context, în care Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași pare condus din biroul politic al inculpatului Costel Alexe, Ministerul Educației are obligația, față de ieșeni, de a clarifica cât mai curând, public, anumite aspecte:

Contextul în care ISJ Iași a primit sarcina de a distribui pliante electorale ale PNL Iași și cine este persoana care a plasat acele materiale în interiorul instituției;

Modul în care imaginile de pe camerele de luat vederi din interiorul instituției au ajuns la un deputat PNL de Iași și au fost făcute publice. De asemenea, este important de știut de ce aceste imagini nu au fost transmise direct de către ISJ Iași.

Cer doamnei ministru Ligia Deca trimiterea la ISJ Iași a Corpului de control din cadrul Ministerului Educației pentru a verifica aspectele sesizate și pentru a clarifica opinia publică în ceea ce privește politizarea Inspectoratului Școlar Județean Iași. Aștept cu mult interes o anchetă transparentă și obiectivă”, a declarat senatorul PSD Maricel Popa.

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30