fbpx
 
Bogdan Cojocaru (PSD Iași) / Scrisoare deschisă către președintele PNL: Iașul nu mai poate fi condus de un personaj acuzat de luare de mită și delapidare!

Bogdan Cojocaru (PSD Iași) / Scrisoare deschisă către președintele PNL: Iașul nu mai poate fi condus de un personaj acuzat de luare de mită și delapidare!


Având în vedere relatările presei cu privire la activitatea infracțională a inculpatului Costel Alexe, vremelnic președinte al Consiliului Județean, președintele social-democraților ieșeni Bogdan Cojocaru adresează o scrisoare deschisă către Nicolae Ciucă, președintele PNL și președinte al Senatului prin care solicită retragerea sprijinului politic acordat acestuia.

Stimate domnule Președinte Nicolae Ciucă,

Iașul este unul dintre județele reprezentative ale României, un pol de interes cultural, istoric și economic, care are nevoie de o strategie administrativă clar conturată și de oameni integri care să pună în practică proiecte și investiții importante.

Cu toate acestea, în ultimii ani, despre Iași s-a vorbit cel mai mult prin prisma multiplelor dosare penale ale președintelui Consiliului Județean Iași Costel Alexe.

Sunteți un om de o înaltă probitate morală, cu o carieră excepțională în domeniul militar, un om pentru care principiile și moralitatea sunt cele mai tăioase arme. Activitatea politică la cel mai înalt nivel, în cadrul unuia dintre partidele de tradiție din România, vă obligă să păstrați ștacheta ridicată și în ceea ce privește respectul acordat cetățenilor din toate colțurile țării.

Astăzi, Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal guvernează România pentru a contribui la precesul de modernizare și dezvoltare al comunităților locale, dar și pentru a continua parcursul european al țării în contextul geopolitic actual și cu un trend extremist deosebit de riscant.

În acest context, mesajul meu este unul foarte clar. Iașul, aflat la granița României cu Republica Moldova și Ucraina, are nevoie de lideri preocupați de administrație și nu de gestionarea situației juridice. Presa a dezvăluit astăzi o serie de detalii care fac parte din cele 26 de volume ale celebrului dosar „Tabla” și care atestă faptul că anchetatorii au fost îndreptățiți să îl trimită judecată pe Costel Alexe pentru că a pretins mită, 22 de tone de tablă cutată, țeavă pătrată, țeavă rectangulară și rulouri

de tablă. Acestea au fost folosite la construcția fermei familiei sale din satul Sculeni (Iași). De asemenea, multe dintre documentele de care se prevalează inculptatul Costel Alexe sunt antedatate și contrafăcute. Procesul de corupție va demara la Înalta Curte de Casație și Justiție peste câteva zile, pe 12 martie, unde Alexe va fi judecat pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și instigare la delapidare.

Stimate domnule Președinte,

Vă solicităm retragerea sprijinului politic acordat inculpatului Costel Alexe. Iașul a fost suficient timp făcut de rușine la nivel național. Aceste lucruri nu trebuie să se mai repete sub nicio formă. Costel Alexe este incompatibil cu funcția administrativă pe care o ocupă. Acesta mai este inculpat și într-un alt dosar în care DNA îl acuză de două infracțiuni de abuz în serviciu la Consiliul Județean Iași, din care una în formă continuată. Aveți posibilitatea să faceți o reparație morală față de ieșeni!”, a transmis liderul social-democraților ieșeni Bogdan Cojocaru.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31