fbpx
 
Coșciugele pe patru roți din transportul județean

Coșciugele pe patru roți din transportul județean


Deși arată ca niște sicrie pe roți, patronul se laudă că au ITP-ul luat și sunt bune. La Autogara Real Fresh din Moara de Foc apa de la spălătoria auto se scurge printre picioarele călătorilor. E un talmeș-balmeș în tot transportul metropolitan: microbuze arhipline, autobuze vechi de 40 de ani, evaziune pe scară largă, autogări infecte. Operatorul SC Rândunica SRL are succes în continuare, după tragedia de la Scânteia, provocată de unul din microbuzele sale.

 

Transportul județean și metropolitan arată ca în anii ’70, cu autobuze articulate, care nici măcar Euro 1 nu au, cu microbuze supra-aglomerate și cu operatori al căror acționariat e format din interpuși.

 

Autogară luată fără licitație

La Autogara Real Fresh din Moara de Foc 32, terenul a fost supus la licitație de două ori și nu a venit nimeni. A treia oară a fost cu noroc, iar fosta stație de carburanți a fost transformată în autogară. „La Real este operator privat, avizat de Primărie. Terenul de acolo a fost luat de la SC Fotbal SA fără licitație, dar cu plata datoriilor din urmă. Ei au luat terenul pe care era o benzinărie, au plătit datoriile, s-au eșalonat penalitățile și acum plătește rate în continuare. Au luat acel teren cu specificația servicii conexe de transport public de persoane, cum sunt definite autogările”, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iași.

 

Un mister cum este autorizat autobuzul din prim-plan, care a înghițit milioane de kilometri la viața lui. În fundal, un autobuz cu „burduf”, altă relicvă din secolul trecut

 

Turnul Babel la Real Fresh

Mijloacele de transport cu care operează Dan Sale - acționarul majoritar al Autogării Real Fresh și administrator a două dintre firmele care operează din acest punct de îmbarcare, SC Rândunica și Elas Trans - sunt considerate ca find cele mai nesigure din Iași.
Contactat telefonic, Dan Sale, administratorul Autogării Real Fresh, a încercat să pună cap la cap niște informații referitoare la afacerea sa, dar fără succes. „Nu mai știu de când funcționează autogara, dar nu cred că firma mea face obiectul unui subiect de presă. Autogara este pentru toți operatorii. Acolo am vreo 4.000 de metri pătrați. Pe parcela destinată autogării este numai autogară și parcare pentru mijloacele autogării. Fast-food-ul și spălătoria sunt alte contracte, pentru că am dreptul să subînchiriez”, a declarat Dan Sale.

 

„Au ITP-ul, sunt bune”

SC Rândunica SRL are în exploatare și două autobuze articulate, despre care Dan Sale spune că au motoare Euro3. „Aceste autobuze sunt licențiate și clasificate pentru transportul public. Atât timp cât fac ITP-ul și clasificarea la RAR, cred că pot să circul pe stradă. Odată ce au fost acceptate ca să fie înmatriculate în România pentru transport de persoane, cred că îndeplinesc condițiile de mediu. Sunt autobuze fabricate în 1995. Unul din aceste autobuze abia are trei luni de când a fost adus în țară, cu tot cu aer condiționat și rampă pentru persoane cu dizabilități”, a declarat Dan Sale.

Așa arată o autogară din Iași, un haos urbanistic format din dughene, benzinărie și spălătorie auto. Numele Real Fresh e ironic

 

Transport reglementat după ureche

Potrivit responsabililor care se ocupă de reglementarea transportului județean, autobuzele articulate pot fi folosite doar ca dublură la mașina titulară cu care operatorul a participat la licitație. „Noi nu avem făcut încă un studiu de flux, pentru că am scos la licitație trei ani la rând și nu s-a prezentat nimeni și am rămas la stadiul de intenție. Un studiu de flux ne-ar putea spune că pe traseul cutare este nevoie de atâtea locuri pe traseu, care pot fi acoperite de trei microbuze și un autobuz, de pildă. Un autobuz articulat nu cred că poate avea acces pe orice traseu”, a declarat Petru Focșa, consilier în cadrul Serviciului Transport Județean.
Așa s-a ajuns ca Real Fresh să opereze oficial pe un traseu cu un singur mijloc de transport, dar în realitate să îl completeze cu alte două autobuze articulate.

 

Microbuzul cu „sardele”

Petru Focșa spune că o nouă lege a transportului, aflată în dezbatere la Parlament, va permite transportatorilor să ducă pasagerii și în picioare: „Pe un traseu  metropolitan de maxim 15 kilometri, călătorii vor putea sta și în picioare. Transportul județean nu este făcut doar pentru mers numai pe scaun. Sunt trasee pe care nu ai altcumva, cum ar fi Iași-Pașcani, dar până la Miroslava se poate”. Focșa a precizat însă că viitoarea lege prevede că trebuie respectat numărul de locuri admis în picoare pe certificatul de înmatriculare al autovehiculului.

 

Evaziune la ordinea zilei

Firma lui Sale a fost amendată în mai multe rânduri pentru evaziune fiscală. Însuși președintele Maricel Popa s-a urcat într-un astfel de mijloc de transport operat de SC Rândunica pe zona Bârnova și a plătit fără să primească bilet.

„În ultimul timp au fost amendate SC Grup Atyc pentru traseele Valea Lupului și Vlădiceni, această firmă renunțând de altfel la aceste trasee, și mai are un traseu Soci-Pașcani, unde a fost amendat deja cu 10.000 lei pentru nerespectarea prevederilor contractuale. SC Rândunica a fost amendată pe 9 iunie cu 10.000 lei în urma unui control pe traseul Iași-Bârnova, iar pentru SC Lemara SRL, în cazul traseului  Hârlău-Sticlărie-Cotnari, s-a ridicat licența deoarece nu a respectat contractul”, a declarat Eliza Chirica, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Iași.

În cursul lunii trecute, CJ Iași a cerut tuturor primăriilor din județ să transmită problemele cu care se confruntă cetățenii din punctul de vedere al respectării de către transportatori a condițiilor contractuale. Până la acest moment, toți primarii au transmis că nu sunt reclamații.

 

Apele uzate de la Spălătoria Real ajung direct pe trotuar

 

Autogara Iași, prioritară, dar mai așteaptă

Proiectul „Centrul Inter-Modal Autogara Iași” este prins în Planul de Dezvoltare Regională Nord-Est 2014-2020 și în aceste zile a fost transmisă fișa actualizată a proiectului. Proiectul autogării se ridică la aproximativ 93 milioane lei și face parte din proiectele prioritare ale PDRNE 2014-2020, fiind aprobat de Consiliul pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.

„Este vorba de construirea unui centru intermodal de transport de dimensiuni mari în care să se opereze transport inter-județean, intra-județean și local, existând chiar și o stație de tramvai. De asemenea, Consiliul Local Municipal a aprobat Planul de Mobilitate Urbană, respectiv Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană, proiectul fiind pe lista prioritară de proiecte. Așteptăm sursele de finanțare, naționale sau europene”, a declarat primarul Mihai Chirica.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: