fbpx
 
Dumitru Oprea: PSD-ALDE vor o altă țară. Se va numi „România în genunchi!“

Dumitru Oprea: PSD-ALDE vor o altă țară. Se va numi „România în genunchi!“


Deputatul PNL Dumitru Oprea atrage atenția, într-o declarație de presă, că România se află la o răscruce care pune în discuție nu doar arhitectura constituțională a țării, dar semnalează și finalul unei epoci.

 

„Indiferent care va fi deznodământul luptei care se dă în aceste zile, țara noastră nu va mai arăta la fel“, arată parlamentarul ieşean. Există două viziuni fundamental diferite: „o parte a țării va merge spre calea prosperității, a independenței justiției și a spiritului european. Cealaltă pare să o ia spre Răsărit, cu subordonarea justiției de către politic, sărăcirea accentuată a populației în favoarea «noilor oligarhi» de la Teleorman“.

„Alegerea pe care o avem de făcut pare simplă, la prima vedere. Dar, ne întrebăm, ce pondere din clasă politică își dorește cu adevărat calea prosperității întregii națiuni și continuarea reformelor? Blatul politic, negocierile pe sub masă și interesele individuale meschine, indiferent de apartenența la o familie politică sau alta, ne vor costa enorm dacă nu ne decidem acum unde vrem să ajungem. Fără un consens larg în rândurile opoziției parlamentare, vom eșua în fața tăvălugului inițiat de Liviu Dragnea și PSD-ALDE“, declară Dumitru Oprea.

Deputatul PNL este de părere că apariția unui politician „pornit să pună în operă un plan perfid, prin care să garanteze că nici un demnitar nu va risca o anchetă a parchetului anti-corupție, nu ține de normalitate democratică, de constituționalitate, ci de banditism politic. Are și justiția corupții săi, are și justiția derapajele sale? Perfect condamnabil, iar toți cei care mânjesc munca unui întreg sistem trebuie pedepsiți exemplar! Dar a arunca la coș independența tuturor procurorilor din această țară, din cauza unor uscături, înseamnă a fura șansa întregii țări la dreptate. Căci, pentru PSD-ALDE «dreptate până la capăt» înseamnă ca nici o faptă de corupție din România să nu mai poată fi niciodată pedepsită! Nici un funcționar sau un oficial ales al statului român nu va mai putea fi lovit nici cu o floare!"

Parlamentarul ieșean consideră că "Dacă astăzi este îngenuncheată justiția, iar noi vom tăcea, mâine vor închide presa liberă și vor încerca să îi aresteze pe toți cei care exprimă păreri contrare puterii. Vor fi în stare să folosească forța pentru a înăbuși orice formă de protest spontan. Pentru câteva avantaje personale mărunte, se vor găsi destui care să închidă acum ochii sau să se uite în altă parte!"

Dumitru Oprea încheie afirmând că „Îngenuncherea României democratice va însemna, mai devreme sau mai târziu, îngenuncherea fiecăruia dintre noi!“

 

Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Deputat PNL


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30