„Faptul că din casa lui Costache Negruzzi, în care acesta a locuit pe parcursul anilor petrecuți la Iași, ne-am ales cu un morman de moloz, în ciuda avertismentelor instituțiilor abilitate, este revoltător. Disprețul valorilor, al legilor, al instituțiilor a atins în România o cotă dezolantă. Demolarea patrimoniului este echivalentă cu arderea bibliotecilor, ștergerea memoriei și mancurtizarea. Ne autosabotăm propria identitate cu veselă inconștiență și din interese minore”, a menționat Senatorul USR Dan Lungu.
Din fotografiile prezente în presa locală, realizate în ultimele șase luni, se poate observa limpede felul în care clădirea a fost treptat distrusă. Prezentă pe Lista Monumentelor Istorice la numărul 1081, având codul IS-II-m-B-03913, casa este localizată la adresa Horia 13, stradă a cărei denumire s-a schimbat și astăzi poartă chiar numele scriitorului Costache Negruzzi. Ea aparține în prezent unui om de afaceri local care, intenționând să ridice în locul ei un hotel, a înaintat anul trecut autorităților un Plan Urbanistic Zonal. Proiectul său nu a fost însă, în cele din urmă, acceptat de Comisia Zonală a Monumentelor Istorice, care s-au sesizat și au constatat prezența casei lui Costache Negruzzi. Totodată, omul de afaceri a pierdut și în instanță procesele în care susținea faptul că pe terenul său nu există nicio astfel de clădire de patrimoniu, autoritățile stabilind contrariul. „Este un proces de demolare care a fost accelerat în ultimul an și, în special, în ultima lună. Trecem zilnic pe acolo, am observat tot ce se întâmplă și am făcut plângeri la instituțiile abilitate – Poliția Locală, Inspectoratul Județean de Poliție”, a declarat presei Virgil Băbîi, directotul Direcției Județene pentru Cultură Iași. Acesta a adăugat și faptul că acestea sunt singurele lucruri pe care Direcția pentru Cultură le poate face și că a așteptat ca, la semnalele sale, instituțiile competente să intervină și să oprească această demolare.