fbpx
Portokal
Cu ochii pe protestatari! Cum s-a pregătit PSD pentru mitingul-revanșă de la Iași

Cu ochii pe protestatari! Cum s-a pregătit PSD pentru mitingul-revanșă de la Iași


Liderii PSD din regiunea Moldovei au avut, în ultimele zile, mai multe discuţii în care s-au sfătuit cum ar trebui să procedeze pentru ca mitingul electoral de joi, 9 mai, de la Iași, să nu fie perturbat de protestatari.

Aproximativ 500 de autocare şi o garnitură de tren, ar trebui să ajungă în Iaşi, pentru a aduce oameni la mitingul organizat de PSD. Liviu Dragnea a declarat, ieri, că Viorica Dăncilă nu va participa la eveniment.

Într-o şedinţă internă de la Iaşi, s-a stabilit ca perimetrul din zona Pieţei Unirii să fie delimitat cu garduri metalice, accesul în zonă urmând a fi limitat. Astfel, organizatorii încearcă să se asigure că în apropiere de scena pe care se vor afla liderii PSD nu vor ajunge protestari. Scena a fost montată chiar în Piaţa Unirii, iar pe ea, pe lângă lideri locali şi naţionali ai partidului, vor urca Cenaclul Flacăra, precum şi Grupul folcloric Plăieşii din Republica Moldova, care vor susţine spectacole muzicale, scrie „Adevărul”.

Liviu Dragnea, Dragoş Benea, liderul PSD Bacău, şi Tudor Ciuhodaru, candidatul din Iași al PSD pentru alegerile europarlamentare, sunt cei care vor deschide seria discursurilor.

Toate filialele judeţene din Moldova au promis că vor aduce autocare cu participanţi. Cele mai multe sunt aşteptate din Bacău, de unde ar trebui să vină 150 de autocare şi o garnitură de tren, iar cele mai puţine din judeţul Vaslui.

Liderii PSD spun că la miting vor participa între 20.000 şi 25.000 de simpatizanţi.

Forţe impresionante ale Poliţiei şi Jandarmilor ar urma să fie trimise la faţa locului, pentru a evita incidentele.

„Măsurile pentru buna desfăşurare a acestei manifestări, dispuse în sistem integrat de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean  Iaşi şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iaşi, vor urmări asigurarea condiţiilor de siguranţă, cu un accent deosebit pe dialogul cu participanţii şi prevenirea tulburărilor de orice fel, fluidizarea circulaţiei rutiere, precum şi pentru asigurarea intervenţiei în cazul apariţiei unor eventuale situaţii de urgenţă”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, pentru „Adevărul”.

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    
Go to top