fbpx
Sfârșit tragic pentru o româncă din Italia: ucisă cu brutalitate de amantul sicilian cu care urma să aibă un copil

Sfârșit tragic pentru o româncă din Italia: ucisă cu brutalitate de amantul sicilian cu care urma să aibă un copil


O româncă stabilită în Italia a fost înjunghiată mortal de un afacerist sicilian cu care ar fi avut o relație. Bărbatul s-ar fi enervat după ce a aflat că tânăra este însărcinată cu copilul lui, acesta fiind căsătorit cu o altă femeie.

Ana Maria Lăcrămioara Di Piazza, în vârstă de 30 de ani, locuia din copilărie în orășelul italian Giardinello, după ce a fost adoptată de o familie siciliană. Recent, polițiștii au descoperit trupul său neînsuflețit ascuns pe un câmp între Palermo și Trapani, scrie Corriere della Serra, citat de Digi24.

Femeia ar fi avut o relație de un an cu Antonio Borgia, un om de afaceri sicilian, în vârstă de 51 de ani, care era căsătorit cu o altă femeie. Potrivit presei italiene, cei doi s-au întâlnit într-o zonă mai puțin populată unde au discutat, în mașină. Fata i-ar fi spus bărbatului că este însărcinată și i-a cerut acestuia să-și părăsească soția, amenințându-l că altfel îi va spune soției despre aventura sa extraconjugală.

Afaceristul ar fi înjunghiat-o pe fată în abdomen, iar aceasta a fugit apoi din mașină. Scenele au fost surprinse de o cameră de vedere amplasată în zonă. Pe imagini se vede cum românca, plină de sânge, a fost urmărită, prinsă și târâtă înapoi în mașină de bărbat.

Pe camera, care a înregistrat și audio, se auzea cum fata striga: „Ce faci? Lasă cuțitul. Vom avea un copil! Te iubesc, te iubesc. Nu se poate să se sfârșească așa.”

Bărbatul ar fi calmat-o inițial și i-a promis că o duce la spital, însă odată ajunși înapoi în mașină, cei doi au început din nou să se certe, iar afaceristul a lovit-o cu o bâtă în cap, iar apoi i-a tăiat gâtul cu cuțitul cu care a înjunghiat-o în burtă.

Bărbatul a aruncat apoi cadavrul româncei pe un câmp din zonă, a mers să ia prânzul și făcut o vizită la frizerie.

Antonio Borgia a fost arestat pentru moartea româncei și riscă ani grei de închisoare.

 

Sursa: Digi24


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  
Go to top