Dumitru Oprea: Amânarea ratelor la bănci cu până la 9 luni!

Dumitru Oprea: Amânarea ratelor la bănci cu până la 9 luni!


Criza mondială creată de pandemia de coronavirus nu va putea fi depășită decât prin solidaritate între țările din Uniunea Europeană, prin solidaritate între guvern și companii, prin solidaritate între guvern și cetățenii României.

Fiecare trebuie să contribuie la efortul colectiv de învingere a coronavirusului și de revenire cât mai rapidă din recesiunea economică. Nu e vreme de atacuri politice, nu e timpul pentru campanie electorală. E momentul acțiunii, acțiunii comune, susținută de toată lumea, de la politicieni, reprezentanți ai statului la oameni de afaceri și angajații de la stat și privat.

Guvernul a anunțat deja o serie de măsuri pentru ajutorarea companiilor – credite garantate de stat pentru investiții și capital uman, dar și pentru ajutorarea companiilor și angajaților – achitarea de către stat a 75% din salariu ca indemnizație de șomaj tehnic.

În ședința de guvern de joi a fost adoptată o nouă măsură așteptată de românii și de companiile românești cu rate la bănci: plata împrumuturilor poate fi amânată pentru maximum 9 luni, până la 31 decembrie anul acesta, printr-o simplă cerere adresată instituțiilor bancare.

Dobânda aferentă perioadei de suspendare se adaugă creditului și va fi plătită eșalonat, astfel încât să nu devină o povară pentru cetățean. De asemenea, statul garantează plata dobânzii la creditele ipotecare, dar achitarea ei se poate face în maximum 5 ani.

Ordonanța guvernului prevede că suspendarea plății se acordă debitorilor ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de pandemia de COVID-19, iar cererea pentru amânare trebuie făcută cel mai târziu până la încetarea stării de urgență în România, respectiv în maxim trei săptămâni.

Pentru că măsura vine exclusiv ca un ajutor pentru cei afectați de pandemia COVID, dar nu dorește încurajarea rău platnicilor, cei care aveau datorii la bănci anterior declarării situației de urgență nu pot beneficia de amânare.

Totuși, vă îndemnăm să nu abuzați de posibilitatea amânării ratelor. Dacă aveți posibilitatea să le plătiți acum, faceți-o: vă ajutați și pe dumneavoastră, dar ajutați și economia, căci acest organism viu care ne hrănește pe toți trebuie să continue să funcționeze.

 

Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Deputat PNL de Iași


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31
Go to top