fbpx
 
Dumitru Oprea: Este necesară o evidență clară a personalului și a echipamentelor necesare pe timp de criză

Dumitru Oprea: Este necesară o evidență clară a personalului și a echipamentelor necesare pe timp de criză


Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Sănătăţii informații privind numărul de aparate Real Time PCR de care dispune statul român şi câte dintre acestea sunt la dispoziţia ministerului.

„În spațiul public au apărut informații contradictorii cu privire la numărul de aparate Real Time PCR (Polymerase Chain Reaction) pentru testarea COVID-19 disponibile în țara noastră. Unele dintre acestea se aflau fie în spitale, fie în laboratoare sau centre de cercetare, iar în unele cazuri autoritățile nici nu ar fi știut de existența lor.

În acest sens, Ministerul Educației și Cercetării ar fi solicitat, pe data de 16 martie, un inventar al acestor aparate la nivelul universităților și al centrelor de cercetare din România, pentru a putea fi puse la dispoziția Ministerului Sănătății. Cu toate că au fost preluate aparatele de către Ministerul Sănătății, mai erau necesare teste, dar și personal specializat care să le realizeze”, a declarat parlamentarul PNL.

În acest context, deputatul Dumitru Oprea a cerut Ministrului Sănătăţii clarificări privind capacitatea zilnică de testare în întreaga ţară şi de câţi specialişti este nevoie pentru realizarea testelor COVID-19. De asemenea, care sunt măsurile prevăzute care să ofere, în timp real, situaţia exactă a personalului şi echipamentelor aflate la dispoziţie.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: