fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Dumitru Oprea: Cultura din România în stare de urgență

Dumitru Oprea: Cultura din România în stare de urgență


Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Culturii informații privind numărul de artişti din România afectaţi de actuala pandemie.

„Actuala pandemie a afectat grav toate domeniile socio-economice, inclusiv cel cultural, iar efectele se vor resimţi pe o perioadă mai mare de timp. După ce teatrele, operele, cinematografele, sălile de concert sau festivalurile au fost, printre primele, obligate să-și închidă porțile, nu se știe de când și în ce condiții vor putea fi redeschise.

În tot acest timp, mai multe state ale UE au avansat diverse măsuri de susținere a domeniului, alocând ajutoare excepționale, atât pentru artiști, cât și pentru și instituțiile culturale”, a declarat parlamentarul PNL.

În acest context, deputatul Dumitru Oprea a cerut Ministrului Culturii informaţii privind măsurile avute în vedere pentru susţinerea domeniului cultural, în special a artiştilor independenţi, pentru care singura sursă de venit erau spectacolele.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Cartierul Austriac