Voi ştiţi câte șpăgi de astea se dau la Iaşi în afacerea imobiliară? Cred că sunt peste 100 de inşi care ştiu circuitul banilor pe diverse trasee în numeroase proiecte imobiliare. Îmi amintesc de blocul făcut peste o magistrală de apă caldă, cu informarea locuitorilor la o altă adresă. Mai e blocul lui Niculiță din Oancea, pentru care au ieşit oamenii în stradă, trecut fictiv la o altă adresă. Sunt blocurile din Arcu, ce urmează a fi construite, pentru care nu există un regim aprobat mai mare de P+1, dar care apoi s-a transformat în P+4, care vor fi în final, prin supraetajare, P+5. La Iaşi, intermediarul e chiar în Consiliul Local.
Sunt blocurile fără parcare ale lui Ştefan Popescu, la Plopii fără Soţ, în care autorizarea apartamentelor de la subsol s-a făcut din mers. S-a construit bloc-turn fără autorizaţie şi s-a făcut fictiv ordinul de demolare, iar lucrările au continuat, cu autorizare retroactivă.
La Unifarm vorbim de 760.000 de euro șpagă la o afacere de câteva milioane de euro. Ştiţi câte zeci de milioane de euro s-au investit în blocurile din Iaşi, cu autorizări date exclusiv cu dedicaţie? Afacerea de la Iaşi e de 50 de ori mai mare decât cea de la Unifarm.
Sunt multe exemple, sunt documente dispărute de la Cadastru şi funcţionari filmaţi la şpriţuri cu dezvoltatorii. Comparativ, la Unifarm filajul s-a făcut în câteva săptămâni, imediat ce-au început afacerile de pandemie, în martie. La Iaşi, vorbim cred de ultimii 8 ani.
Ce înţelegem? Nu există un sistem judiciar funcţional, cu standarde unitare, demne de un stat modern. Nu există un nivel de competență aplicat în ansamblu, cu o putere jurisdicţională la nivel naţional, pentru faptele de corupţie de peste un anumit prag. Nu avem un FBI. DNA-urile locale, ca şi Parchetele, au o autonomie prea mare, evaluările ierarhice se pierd în ani de proceduri birocratice.
Mai înţelegem că baronii locali sunt mai feriţi decât cei de la Centru, afacerile mari sunt mai sigure sub o Cupolă judeţeană, în care sinapsele sunt mai scurte şi încrederea este mai mare. Ambiţiile procurorilor locali sunt mai mici, stimulentele financiare sunt suficiente pentru a le amorţi orgoliul.
Şi mai observăm că Unifarm nu mai poate fi un scandal care să zdruncine guvernarea. Marea corupţie a devenit o ştire de coloană. Din două motive: sunt mai mulţi români satisfăcuţi de propria lor viaţă, de veniturile pe care le au, ca să-i mai intereseze cât fură statul; în al doilea rând, marea corupţie este asociată în continuare cu PSD. Dacă scandalul Unifarm se producea în guvernarea PSD, cu Dragnea şi Ştefănescu la televizor, reacţia publică ar fi fost mult mai puternică.
Asta e o problemă fundamentală pentru PSD, imaginea de partid corupt, comparativ cu PNL unde fraudele sunt puse pe seama uscăturilor dintr-o pădure. La PSD cauza e mai profundă, provenind din faptul că acest partid n-a avut niciodată o agendă anticorupţie. Nu e vorba de ultimii ani, cu exacerbarea anti-justiție, ci dintotdeana liderii PSD au avut un discurs molcom pe teme de integritate, au cochetat mereu cu compromisul. Or PNL-PDL au afişat un justiţiarism de paradă în spatele căruia au comis fix aceleaşi fraude şi la acelaşi nivel cu pesediștii. Chestie de marketing.
De aceea Mihai Chirica e perceput mai bine ca independent decât ca pesedist. Asocierea lui cu PNL este momentan discretă, tocmai pentru a nu irita electoratul. Orice faptă a lui Chirica sub culorile PSD ar fi căpătat proporţii mult mai grave în conştiinţa publică. Asocierea de PSD ar fi fost reflexă şi l-ar fi compromis definitiv. Ca liberal, Chirica creează o uşoară confuzie în automatismele percepţiei publice. Populaţia n-a învăţat cum să-l încadreze. E pur şi simplu camuflaj politic.
