Dumitru Oprea: Școala se adaptează indiferent de obstacole!

Dumitru Oprea: Școala se adaptează indiferent de obstacole!


Succesul aparține doar celor care transformă o situație grea într-o oportunitate,  care-i ajută să meargă mai repede pe calea cea bună! Nimeni nu și-a dorit ca lumea să se oprească din cauza unui virus. Toți privim cu îngrijorare la faptul că zilnic crește numărul persoanelor infectate și primim cu tristețe veștile despre cei care pierd lupta cu coronavirusul. Dar, această situație tragică ne-a dat o lecție: putem face mai mult decât credeam că suntem capabili.

Educația din România, un domeniu supus presiunilor de tot felul, a reușit să facă față cu brio – nu mă feresc de cuvintele mari – mai multor examene importante.

După ce școlile s-au închis, din cauza pandemiei, elevii și cadrele didactice s-au adaptat și au continuat cursurile online.

Un mediu văzut până acum cu destulă reticenta a devenit calea prin care s-a continuat educatia, prin care s-a tinut legatura dintre dascali si elevi sau studenti. Examenele de admitere sau de final de ciclu școlar, fie că vorbim de licențe, disertații sau pentru obținerea titlului de doctor, se desfășoară online.

Școala se mută în mediul virtual.

Primesc mărturii de la tot mai multe persoane că le lipsește contactul direct cu cadrul didactic, cu profesorul, cu dascălul. Omul de la catedră nu poate fi înlocuit cu omul de la laptop.

Dar școala merge înainte, indiferent de obstacole, și sper că aceasta este o lecție importantă pe care am primit-o, indiferent că suntem miniștri, parlamentari, inspectori, directori de școală sau cadre didactice: educația e prioritară în orice condiții, educația e calea spre salvare.

Ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni arată că am înțeles, în sfârșit,  acest adevăr simplu și sunt convins că va fi mai bine de acum încolo.

2020 este anul în care educație face un pas important înainte. Nici nu e altă cale!

 

Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Deputat PNL de Iași


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            
Go to top