fbpx
 

Items filtered by date: Joi, 02 Februarie 2023

Demis în această lună, după numeroase acuzații la adresa sa, fostul director al grădinii zoologice din orașul mexican Chilpancingo are un trecut piperat ca șef al parcului.

Publicat in Panorama
Un taximetrist a făcut haos într-un magazin de băuturi în Bistrița, distrugând totul în cale. Individul a amenințat vânzătoarele și a spart zeci de sticle cu alcool, apoi a încercat să dea foc tejghelei.

Publicat in Social
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi au solicitat, joi, arestarea preventivă în lipsă, pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor, a unui bărbat în vârstă de 30 ani, suspectat că a împuşcat un cunoscut pe o stradă din cartierul Alexandru cel Bun, informează Agerpres.

Publicat in Justitie
Comisarii Gărzii de Mediu au aplicat o amendă de 60.000 de lei şi au făcut sesizare penală, după poluarea râului Argeş cu produse petroliere.

Publicat in Social
Un număr de cinci persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, în cursul nopţii de miercuri spre joi, într-un dosar de corupţie în care, cu o zi înainte, au fost efectuate mai multe percheziţii domiciliare şi la o subunitate de poliţie din judeţul Braşov, a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.

Publicat in Justitie
Elevul în vârstă de 15 ani care a bătut şi umilit doi colegi cu cerinţe educaţionale speciale, în toaleta Colegiului Tehnic „Dumitru Mangeron" din municipiul Bacău, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 ore, informează Agerpres.

Publicat in Moldova
Două aeronave C-27 J Spartan ale Forţelor Aeriene Române, configurate pentru misiuni medicale, au decolat, joi, din Baza 90 Transport Aerian, pentru a efectua misiuni de transport umanitar a doi pacienţi, informează MApN.

Publicat in Sanatate
Un bărbat a fost rănit prin împuşcare pe o stradă din municipiul Iaşi, fiind deschisă o anchetă pentru tentativă de omor, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Publicat in Social
Austria expulzează patru diplomaţi ruşi care au acţionat „într-o manieră incompatibilă cu statutul lor diplomatic'', a anunţat joi Ministerul de Externe austriac, transmit Reuters şi AFP.

Publicat in Eveniment
Într-un comunicat de presă, senatorul Maricel Popa, liderul social-democraților ieșeni anunță faptul că la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași vor fi efectuate noi investiții pentru dotarea unității medicale cu un bloc operator nou și aparatură de ultimă generație.

Publicat in Politica Locala
Pagina 3 din 3