Primăria Tomești a anunțat finalizarea implementării unui proiect cu fonduri europene destinat limitării abandonului școlar pentru copii și reconversiei profesionale pentru adulți.
Conform datelor culese la finalul proiectului, faptul că elevii au avut o masă caldă la un Centru de Zi a redus abandonul școlar și a dus la creșterea notelor de la școală ale copiilor.
„Am realizat cât de importantă este masa caldă pentru elevi. Unii dintre ei sunt din familii foarte sărace, inițial au venit la Centrul de Zi pentru acest beneficiu”, spune primarul din Tomești, Ștefan Timofte.