fbpx
 
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus definitiv încetarea procesului penal împotriva lui Ilie Niţă, fost senator ALDE de Suceava şi fost vicepreşedinte al CJ Suceava, acuzat de operaţiuni incompatibile cu funcţia, evaziune fiscală şi fals în declaraţii, fiind anulată o condamnare de 8 ani şi 5 luni închisoare primită de fostul parlamentar la instanţa de fond în anul 2021.

Liberalii încep negocieri cu ALDE pentru fuziunea dintre cele două formațiuni. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionuț Stroe, care spune că PNL și-a asumat „rolul de partid integrator al dreptei”. Despre PMP, Stroe spune că „există un progres evident al discuțiilor”.

Liderul ALDE Dâmbovița, Petre Ionel, spune că membrii ALDE, dar și cei din PRO România, „își manifestă dorința de a merge pe drumuri separate”: „E clar că nu a fost decât un compromis de ultima oră, deloc de bun augur”.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, şi-a dat demisia din partid în această seară, şefia acestuia mergând la Daniel Chiţoiu, informează „Adevărul”.

Candidatului ALDE la Primăria Iași - Radu Botez -  continuă să vă prezinte proiectul pentru șoseaua Bucium gândit pentru a reduce congestia traficului de autovehicule.

Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu au anunțat joi că forurile statutare ale Pro România şi ALDE au aprobat fuziunea prin absorbţie între cele două partide. Noua formațiune politică se va numi Pro România Social Liberală și va intra în cursa pentru alegerile parlamentare în această formă. Fuziunea celor două partide are loc în contextul în care ambele au obținut la alegerile locale un rezultat slab sub pragul de 5% necesar pentru a intra în Parlament.

Pentru că Radu Botez – primarul Iașului – susține:


Un consilier local ALDE din județul Suceava și fiica sa, de doar 10 ani, au murit sâmbătă într-un groaznic accident rutier, în timp ce se întorceau de la mare. Soția bărbatului a fost și ea transportată, în stare gravă, cu elicopeterul SMURD, iar alte 2 persoane au ajuns la spital.

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu va candida la Primăria Capitalei, susțin surse din partid. Anunțul urmează să fie făcut la ora 12:00, la sediul ALDE din Kiseleff. De asemenea, ALDE își va pune candidați la toate primăriile de sector.

11,5% din actualul grup parlamentar PNL provine din PSD sau ALDE, constată deputatul USR Claudiu Năsui, comentând că „cei care condamnă traseismul nu au nicio problemă să îi primească pe arhitecții dezastrului în mijlocul lor".

Pagina 1 din 20