fbpx
 
Ajungem la vorba lui Fenechiu. Guvernul n-are bani, fondurile europene sunt insuficiente, astfel că n-avem decât două variante: supraaciza și concesionare către investitor privat. Autostrada de 310 kilometri (Ungheni – Iași – Tg. Neamț - Tg. Mureș) ar putea fi realizată doar în urma unui montaj financiar Acesta ar trebui să includă fonduri guvernamentale, rezultate în urma instituirii unei taxe speciale, împrumuturi, concesionarea drumului către un privat care să și investească.

Subiectul autostrăzii Moldova – Ardeal a revenit pe agenda publică. Un grup de inițiativă civică a organizat un marș pe traseul viitoarei autostrăzi, reușind să antreneze câteva mii de persoane. Primarul Mihai Chirica pregătește cea mai mare strângere de semnături pentru susținerea proiectului, peste 1 milion. Semnături strânge și Petru Movilă, președintele PMP Iași.

Popa, categoric: vrea excludere. Chirica și Iacoban, înapoi în Comisia de Etică. Patru din cei 7 membri ai Comisiei de Etică din PSD Iași au votat ca Mihai Chirica și Sorin Iacoban să fie doar avertizați pentru acțiunile lor „disidente”. A fost doar un rezultat de etapă și nu verdictul final. Maricel Popa, președintele PSD Iași, reclamă existența unor conflicte de interese și solicită rejudecarea cazului. Chirica și Iacoban riscă excluderea din PSD.

Primarul Mihai Chirica și fostul deputat Sorin Iacoban vor fi retrimiși în fața Comisiei Județene de Etică, Integritate și Arbitraj a PSD Iași. Subiectul excluderii celor doi din PSD nu este nici pe departe tranșat. „Cazul va fi rediscutat în Comisia de Etică. Voi propune schimbarea unor membri din comisie pentru că o parte se află într-un vădit conflict de interese. De exemplu, unul dintre membri a fost șoferul lui Iacoban. Mai sunt și alții în conflict de interese. Trebuia să aibă decența de a se abține măcar”, a declarat Maricel Popa, președintele PSD Iași.

Ipostază inedită pentru președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa: a venit la serviciu pe bicicletă. El a ținut astfel să marcheze Ziua fără mașini.

Astăzi a fost publicat anunţul privind câştigătorii concursului de selecţie a membrilor în Consiliul de Administrație al Aeroportului Internațional Iași.

„Premierul României, dl. Mihai Tudose, a anunţat că priorităţile naţionale în materie de autostrăzi sunt București-Brașov şi Sibiu - Pitești. Este un anunţ de o importanţă maximă pentru că   şi în discursul public autostrada Moldova – Transilvania a fost „retrogradată”. Dacă până acum, cel puţin declarativ, liderii guvernului spuneau că autostrada Moldova – Transilvania este prioritate naţională, anunţul actual al premierului consfinţeşte, de fapt, realitatea crudă: Moldova nu contează!  Scoaterea din izolare a Moldovei nu este prioritate națională!”, afirmaă deputatul PNL Marius Bodea într-un comunicat de presă.

Conducerea Consiliului Județean (CJ) Iași și reprezentanții Aerostar Bacău au semnat contractul de concesiune a unui teren în suprafață de 16.000 mp, situat în zona vecinătatea Aeroportului. Aici, societatea băcăuană va construi un centru de mentenanță pentru avioanele civile. Valoarea investiției se ridică la 10 milioane de euro.

Deputatul Marius Bodea, preşedintele Biroului Politic Local al PNL Iaşi, îl acuză pe șeful administrației județene, Maricel Popa, de lipsă de interes, de viziune și de profesionalism. Liberalul spune că dacă înțelegerea cu Aerostar Bacău s-ar fi încheiat mai devreme, la Iași s-ar fi putut realiza mentenanța avioanelor F-16.

Proiectul Consiliului Județean Iași privind Reabilitarea și modernizarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria Iași" a primit acceptul pentru finanțare.

Pagina 39 din 49

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30