fbpx
 
Legea pensiilor speciale a fost adoptată de Camera Deputaților, for decizional, după ce și senatorii României s-au pronunțat în favoarea acestui act normativ. Proiectul a fost adoptat în acord cu solicitările cerute de către Curtea Constituțională a României, obiectivul declarat fiind acela ca țara noastră să poată accesa fără probleme fondurile din Planul Național de Redresare și Reziliență. Noua formă a legii pensiilor speciale prevede o impozitare progresivă de 10 până la 20 procente, dar păstrează pensiile mari în dreptul magistraților.

Deputatul PSD consideră că liderii actuali ai Iașului, de la Primărie și Consiliul Județean, nu mai reprezintă profilul de politician acceptabil în viitor

Problemele lor penale afectează proiectele Iașului, iar viața politică locală a ieșit din zona normalității

„Trebuie să revenim la normalitate și să dezvoltăm armonios Iașul”, afirmă Marius Ostaficiuc


Deputatul PSD consideră că liderii actuali ai Iașului, de la Primărie și Consiliul Județean, nu mai reprezintă profilul de politician acceptabil în viitor

Problemele lor penale afectează proiectele Iașului, iar viața politică locală a ieșit din zona normalității

„Trebuie să revenim la normalitate și să dezvoltăm armonios Iașul”, afirmă Marius Ostaficiuc


Una din cele mai mari și importante investiții din zona Moldovei, proiect menit să lege estul țării de regiunile României a ajuns și în atenția reprezentanților oamenilor de afaceri. Direct interesați de acest proiect major pentru dezvoltarea zonei de Nord- Est, reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie din Iași, au arătat că se impun o serie de revizuiri pentru proiectul autostrăzii A8 Ungheni-Iași- Târgu Mureș, pe care aceștia îl consideră în discrepanță majoră față de alte proiecte de infrastructură din țară.

Proiectul care va scoate Moldova din izolare prinde contur. Astăzi, la Ministerul Transporturilor, am fost prezent alături de colegii mei social democrați din Parlamentul României și de reprezentanți ai societății civile, care s-au implicat activ în susținerea și promovarea investiției, la semnarea contractului pentru proiectarea și execuția Secțiunii 3 din Autostrada A8, tronsonul Leghin-Târgu Neamț (Moțca-DN 2), cu asocierea SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – SPEDITION UMB S.R.L. – TEHNOSTRADE S.R.L.

O serie de parlamentari din Opoziţie au sesizat la Curtea Constituţională a României proiectul prin care Guvernul şi-a angajat în Parlament răspunderea pe noul pachet de măsuri fiscal-bugetare. Decizia luată de unii aleşi ai USR şi chiar din PNL a făcut ca reprezentanţii social democraţilor să reacţioneze şi să arate că sesizarea nu va avea sorţi de izbândă.

Guvernul României a decis suspendarea importurilor de cererea din Ucraina până când oficialii țării vecine nu vor trece la implementarea măsurilor cerute de Comisia Europeană pentru ca volumul de produse să nu crească necontrolat, iar producția internă să nu aibă de suferit. Executivul a dispus ca până la implementarea acestor măsuri, ca Ucraina să introducă o serie de măsuri care să ducă la o limitare a acestor importuri intrate necontrolat în țară. Deputatul PSD Iași Marius Ostaficiuc a menționat că cel mai important aspect este legat de protejarea fermierilor români, de identificarea unor soluții care să ducă la susținerea producției românești și apoi a celei din țările vecine.

Un tânăr de 19 ani a accidentat mortal cu maşina două persoane şi a rănit alte câteva, după ce a intrat într-un grup de oameni pe o şosea din Vama Veche. Şoferul era drogat cu mai multe tipuri de substanţe ilegale, avea permisul luat de numai câteva luni, iar autoturismul pe care îl conducea nu avea asigurarea RCA. Cu toate că a consumat droguri, tânărul s-a urcat la volan şi a provocat o tragedie pe şosea.

Tragedia de la Crevedia, în care două persoane au decedat şi alte câteva zeci, printre care şi pompieri ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, au fost rănite, a scos la iveală mai multe detalii surprinzătoare. Staţia GPL care a sărit în aer a fost controlată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, control în urma căruia au fost descoperite mai multe nereguli ce au dus la suspendarea autorizaţiei de funcţionare. Cu toate acestea, staţia a continuat să funcţioneze.

Meseria de medic stomatolog este una din cele mai respectate din întreaga țară, o meserie care însă este în pericol din cauza unei decizii aberante luate tocmai de cei care ar trebui să apere interesele colegilor.

Pagina 3 din 8