fbpx
 
Liga Studenților (LS IAȘI) a depus un denunț pentru sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și șantaj de către cadrele didactice din Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași care au condiționat direct accesul studenților de vaccinarea împotriva covid-19 la examene. În momentul de față se exercită presiuni foarte mari asupra studenților UMF Iași care nu s-au vaccinat din considerente personale sau medicale (sarcină, alăptare, afecțiuni grave cu contraindicații, boli auto-imune etc.), existând o stare de temere permanentă în rândul tinerilor mediciniști, aceștia fiind amenințați că nu vor trece examenele sau că nu vor mai putea ajunge medici.

Peste 1.000 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19 în prima zi a maratonului organizat la Universitatea de Medicină şi Farmacie ''Grigore T. Popa'' din Iaşi, a declarat pentru Agerpres prefectul Marian Grigoraş.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat joi că decizia ca studenții de la UMF Iași să fie primiți la examene doar dacă sunt vaccinați sau au un test Covid negativ este corectă. Potrivit lui Cîmpeanu, nu este vorba de îngrădirea niciunui drept, mai ales că aceștia sunt studenți la Medicină.

Mai mulţi studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi sunt nemulţumiţi că susținerea examenelor ar putea fi condiţionată de prezentarea unui certificat de vaccinare sau a unui test PCR negativ.

Primul studiu din România despre despre impactul pandemiei de COVID-19 asupra sănătății fizice și mintale a populației arată că românii sunt mai triști, mai furioși, mult mai anxioși și au un sentiment sporit de singurătate, toate fiind efecte directe ale pandemiei SARS Cov 2.

Un tânăr de numai 20 de ani, student la UMF Iași, a pierdut lupta cu noul coronavirus. Anunțul a fost făcut de Societatea Studenților Mediciniști Iași.

A câștigat 8.000 de euro/lună în 2019, are trei case și trei mașini, iar șpaga ar fi constat în niște cutii cu măști anti-COVID. Dosarele DNA Iași devin din ce în ce mai răsunătoare

Diana Bulgaru Iliescu, șefa Institutului de Medicină Legală Iași, este cercetată de Direcția Națională Anticorupție pentru luare de mită și trafic de influență. Un comunicat primit de REPORTER DE IAȘI de la DNA nu oferă mai multe detalii, dar pe surse judiciare este vorba despre luare de mită în cazul unor achiziții directe de-ale IML și de trafic de influență la UMF Iași.

Aproape 1.700 de absolvenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie 'Gr.T.Popa' din Iaşi vor depune Jurământul lui Hipocrate în timpul unor ceremonii care sunt organizate pe parcursul a patru zile, in cauza pandemiei de coronavirus.

Capacitatea de testare a bolnavilor cu Covid 19 în Moldova se dublează de vineri. Universitatea de Medicină și Farmacie Iași a cumpărat un aparat performant pentru diagnostic. Mai mult, a oferit personal și spațiu pentru prelucrarea a 200 de probe zilnic.

Pagina 4 din 10

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31