fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
O companie extrem de importantă din afara Iașului va începe unul dintre cele mai mari proiecte imobiliare din ultimii ani, în zona Cicoarei, lângă Spitalul Arcadia, iar șef de proiect a fost ales Iulian Nicolau (USR). Motivul e unul singur: este șeful Comisiei de Urbanism din Consiliul Local.

O companie extrem de importantă din afara Iașului va începe unul dintre cele mai mari proiecte imobiliare din ultimii ani, în zona Cicoarei, lângă Spitalul Arcadia, iar șef de proiect a fost ales Iulian Nicolau (USR). Motivul e unul singur: este șeful Comisiei de Urbanism din Consiliul Local.

Un număr de 10 deputaţi care au părăsit grupul USR au informat, joi, Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, în privinţa constituirii grupului parlamentar REPER, documentul fiind trimis la Comisia juridică pentru un punct de vedere.

Război al declarațiilor politice, purtat pe Facebook. Protagoniști: prefectul de Bacău de la PSD și primarul municipiului, de la USR. Prefectul anunță că i-a dat primarului o amendă administrativă pentru că nu a pus în aplicare o hotărâre de consiliu local, în vreme ce primarul transmite că dacă ar face-o, ar comite o ilegalitate.

Reprezentanţii USR cer ca tezele de doctorat ale premierului Nicolae Ciucă şi ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, să fie analizate de CNATDCU, dar şi ca legile educaţiei să nu fie adoptate în forma actuală, deoarece prevederile sale îi „albesc" pe cei cu doctorate plagiate.

Autoritatea Electorală Permanentă informează că în luna august au fost virate partidelor politice subvenţii în valoare totală de 16.972.063 de lei.

PSD este în creștere în opțiunile de vot ale românilor, fiind în iulie pe primul loc cu 37%, cu două procente mai mult decât luna precedentă, potrivit ultimului sondaj Avangarde, realizat la comanda PSD. Pe locul doi, la mare distanță este PNL, cu 23%, și el în creștere cu trei procente față de luna iunie, scrie HotNews.

USR va livra opoziţie pe bune, spre frica PNL şi PSD - a declarat Cătălin Drulă, sâmbătă, după ce a fost validat ca preşedinte al partidului în cadrul unui congres online al formaţiunii, transmite.

Modificările aduse legii avertizorilor de integritate sunt constituționale. Decizia a fost luată miercuri de judecătorii CCR în urma unei sesizări formulate de USR.

Primul tur al alegerilor interne pentru preşedinţia USR s-a încheiat astăzi la ora 1.00, iar rezultatul a fost anunţat oficial într-o conferinţă de presă.

Pagina 5 din 30